Un barbat din Dulcesti, arestat de Interpol in Spania

miercuri, 27 octombrie 2010, 18:47
1 MIN
 Un barbat din Dulcesti, arestat de Interpol in Spania

Un barbat in virsta de 28 de ani, din comuna Dulcesti, a fost adus in tara, din Spania, de catre politistii de la Interpol, pentru a fi introdus in inchisoare.

In data de 25 octombrie 2010, Ciprian N., de 28 de ani, a fost preluat din Spania, de o escorta a Biroului National Interpol, care l-a adus in tara pentru a fi incarcerat.

Barbatul era dat de mai multa vreme in urmarire internationala si poseda un mandat european de arestare, deoarece se sustragea de la executarea unei pedepse de un an si jumatate de inchisoare, pentru comiterea de infractiuni la regimul circulatiei rutiere.

Dupa ce a fost dat in urmarire internationala, Ciprian N. a fost arestat in Spania, in luna septembrie a acestui an, iar acum a fost adus in tara pentru a-si ispasi pedeapsa.

 

Sursa: Ziarul de Roman

Comentarii