Afacerist sucevean prins in plasa lui Severin

miercuri, 13 mai 2009, 21:47
3 MIN
 Afacerist sucevean prins in plasa lui Severin

Constantin Bujoreanu, cunoscut om de afaceri sucevean mai ales in domeniul imobiliar in ultimii ani a picat testul onestitatii dupa ce a fost impotriva sa, Judecatoria Miercurea Ciuc a pronuntat o condamnare la patru ani de inchisoare pentru evaziune fiscala, uz de fals si inselaciune. Constantin Bujoreanu face parte din randul afaceristilor care, in urma cu zece ani il aveau ca model pe Severin Tcaciuc si impreuna cu acesta pusesera la cale o modalitate simpla si eficienta de a castiga bani, vanzand prin benzinariile proprii solventi de extractie, combustibil care nu era purtator de accize la pret drept benzina. In acest fel, statul roman a fost odata pacalit prin neplata accizelor iar posesorii de masini cumparau la pretul benzinei un produs inferior, numai bun pentru stricat motoarele.

Constantin Bujoreanu, patron atunci la SC AUTO OIL SRL din localitate, a fost trimis in judecata pentru evaziune fiscala, inselaciune cu privire la calitatea produselor si uz de fals. Constantin Bujoreanu se ocupa atunci cam cu aceleasi afaceri ca si Severin Tcaciuc – falsificarea de facturi, vanzarea catre cumparatorii venti cu masinile la pompele benzinariei sale a unor solventi de extractie drept motorina de cea mai buna calitate. N-a apucat sa ajunga la fel de celebru ca si Severin, la acea vreme, pentru ca nu a avut timpul necesar.

In data de 19 martie 2003, Constantin Bujoreanu a fost trimis in judecata de catre Parchetul de pe langa Curtea de Apel Suceava pentru savarsirea infractiunilor mai sus amintite, intr-un dosar amplu, in care se regaseau numele deja celebre Severin si Aneta Tcaciuc, Ion Morosan si Cristian Socaciu. Atat benzinariile lui Severin cat si cea apartinand consateanului sau, Constantin Bujoreanu, se aprovizionau cu combustibili contrafacuti pe care ii justificau in contabilitate cu facturi false aduse de la SC LINEL IMPEX SRL, unde administratori erau Petrescu Maria si Mercas Ion, trimisi de asemenea in judecata pentru fals, inselaciune si complicitate la evaziune fiscala.

Procurorii Curtii de Apel Suceava au constatat atunci ca in calitatea sa de asociat si administrator la SC AUTO OIL SRL Bosanci in anii 2000 – 2001, conform intelegerii cu Petrescu Maria si Mercas Ioan, Bujoreanu a inregistrat in contabilitate documente justificative false pentru cantitatea de 278.889 litri de motorina, in valoare de 3,5 miliarde de lei, in baza carora patronul bosancean s-a sustras de la plata obligatiilor fiscale in valoare totala de 528 milioane de lei, la cursul acelor timpuri. In plus, Bujoreanu a fost judecat si pentru ca a inselat cumparatorii care au achizitionat de la statia de carburanti apartinand SC AUTO OIL SRL Bosanci solvent de extractie, livrat drept benzina Premium 2.

De retinut ca LINEL IMPEX SRL,  a carei administratori erau Petrescu Maria si Mercas Ion a furnizat in acelasi scop facturi false si catre SC Seven American Trading SRL Suceava, firma lui Severin Tcaciuc, plecat in Austria inca de la sfarsitul anului 2003. In acelasi dosar, Tcaciuc a primit condamnari totale de 13 ani de inchisoare, fostii lui locotenenti, Cristian Socaciu si Ioan Morosan au primit de asemenea pedepse. Socaciu a fost condamnat la cate patru ani de inchisoare pentru evaziune fiscala si inselaciune privind calitatea marfii iar Morosan cate doi ani de inchisoare pentru doua infractiuni de evaziune fiscala.

 

Sursa: Obiectiv de Suceava

Comentarii