Gripa noua nu ameninta activitatea Bazarului

miercuri, 11 noiembrie 2009, 22:37
1 MIN
 Gripa noua nu ameninta activitatea Bazarului

Bazarul din Suceava nu poate fi considerat un focar de gripa noua, intrucat are avantajul ca nu este un spatiu inchis, si aproape toata activitatea se desfasoara in aer liber, dupa cum sustine reprezentantul Directiei de Sanatate Publica pentru situatii de urgenta, Valerian Morariu. In consecinta, in momentul de fata nu se vor lua masuri de interzicere a circulatiei de marfuri si persoane in zona.

Afirmatia este facuta chiar si avandu-se in vedere faptul ca o buna parte din marfa pusa spre vanzare a fost adusa din Ucraina. Valerian Moraru da si explicatii in acest sens, spunand ca virusul noii gripe nu rezista la conditii exterioare, raspandirea acestuia este favorizata de spatiile inchise, care cauzeaza adesea aglomerarea, si unde lipsa ventilatiei face ca virusul sa se transmita la un numar mult mai mare de persoane.

Tot acesta a mai precizat ca in momentul de fata nu exista motive de ingrijorare, in ciuda faptului ca o mare parte din cantitatea de marfa pusa spre vanzare a fost adusa din Ucraina, deoarece dupa o ora, maxim doua de la intrarea in contact a unui obiect cu virusul noii gripe, posibilitatea ca virusul sa se transmita la persoane scade foarte mult, aproape de zero.

Desi DSP nu a recomandat interzicerea circulatiei de marfuri si persoane in Bazarul din municipiu, ramane valabila masura interzicerii intrunirilor publice in cazul in care epidemia de gripa noua se va extinde.

 

Sursa: Obiectiv de Suceava

Comentarii