Toti „bancherii” de la BRD Humor, in frunte cu seful Danut Razniceanu, se cer inapoi in functii

miercuri, 27 mai 2009, 19:06
7 MIN
 Toti „bancherii” de la BRD Humor, in frunte cu seful Danut Razniceanu, se cer inapoi in functii

Intreaga echipa de "bancheri" de la Agentia BRD Gura Humorului, dati afara in corpore dupa ce au fost prinsi ca au fraudat banca de aproape doua milioane de euro, vor sa se intoarca la vechile locuri de munca, dand in judecata, pentru aceasta, BRD-ul. Vor sa se intoarca, dar nu oricum, ci si cu drepturi banesti platie pentru perioada scursa de la concedierea lor pana cand vor fi efectiv reinstalati iar unii dintre ei au chiar si pretentii suplimentare – daune morale totalizand mai multe sute de milioane de lei vechi.

Pentru aceasta ei au deschis actiuni la sectia Contencios a Tribunalului Suceava, acestea fiind pe rol in acest moment. Daca cele doua "fete de la ghiseu" – Anca Graul si Cristina Pavel, despre care Obiectiv a scris in urma cu mai bine de o luna au depus contestatiile in instanta aproape imediat dupa ce au fost concediate, colegii lor consilieri de clientela Bogdan Ilie Boldisor si Paula Alexandra Simota i-au urmat in aceleasi zile, seful lor si orchestratorul, cum este indicat de acestia, a tuturor neregulilor de la agentia bancara humoreana, Danut Razniceanu a inaintat actiune separata abia in data de 13 martie a.c..

Daca in actiunile deschise de cele doua perechi de contestatari se vede mana unui avocat, in cazul Boldisor – Simota cerandu-se chiar conexarea dosarelor, Danut Razniceanu a ales sa deschida actiunea pe cont propriu.

De ce vrea Razniceanu sa fie reangajat pe acelasi post de sef de agentie

In esenta, Razniceanu cere instantei sa dispuna anularea deciziei de desfacere a contractului de munca nr. 42 din 12.02.2009 emisa pe numele sau, reintegrarea in functia avuta anterior, de responsabil la Agentia BRD Gura Humorului, obligarea unitatii la plata despagubirilor salariale si a celorlalte drepturi prevazute in contractul colectiv de munca de la data desfacerii contractului de munca si pana la reintegrarea efectiva. In opinia sa, comisia care a cercetat situatia de la agentia bancara humoreana au facut doar o cercetare superficiala si, in consecinta, masura luata impotriva sa este nelegala si netemeinica, neconforma cu realitatea si i-a produs "grave prejudicii morale prin aceea ca prin acest temei denaturat al desfacerii contractului meu de munca, mi-a fost grav lezata demnitatea, onoarea si imaginea mea profesionala, fiindu-mi ingradit astfel in viitor dreptul meu la munca, la promovare profesionala intrucat in mod evident, nicio institutie nu va angaja un salariat ce a fost disponibilizat anterior pe criteriul abaterilor disciplinare", sustine in contestatia sa Danut Razniceanu.

Boldisor si Simota vor cate 150 de milioane de lei vechi daune morale, pe langa reangajare

Fostii consilieri de clientela IMM Bogdan Ilie Boldisor si Paula Alexandra Simota au mers pe o mana la redactarea actiunilor in instanta, mai ales ca motivele care au stat la baza deciziei de desfacere a contractelor de munca sunt asemanatoare. Astfel, lui Boldisor i se reproseaza ca a procedat la alimentarea conturilor de salarii ale unor clienti in baza unui fisier fals furnizat de responsabilul de agentie Danut Razniceanu sau creat de catre el iar nu pe baza unui fisier predat de catre reprezentantul angajatului; ca a facilitat obtinerea de Descoperiri Autorizate de Cont (DAC -uri) pentru un client intr-un mod neautorizat de catre banca, prin utilizarea de fonduri proprii; a acordat si majorat DAC-uri cu documentatie incompleta – fara adeverinte de salarii si nu a verificat existenta alimentarii lunare de salarii dupa acordarea DAC-urilor; a pastrat in biroul personal 32 de carduri impreuna cu PIN-urile aferente in conditiile in care aceste carduri figurau in aplicatia de gestiune ca fiind predate titularilor; a efectuar operatiuni de deschidere de conturi curente persoane fizice fara a exista documentatia necesara si fara autorizare scrisa a clientilor.

Paulei Alexandra Simota i s-a retinut la desfacerea contractului de munca faptul ca a procedat la alimentarea conturilor de salarii ale unor clienti in baza unui fisier fals furnizat de responsabilul de agentie Danut Razniceanu sau creat de catre el iar nu pe baza unui fisier predat de catre reprezentantul angajatului; a procedat la inchiderea a doua DAC-uri acordate fara solicitare scrisa din partea clientilor, la cererea responsabilului de agentie Danut Razniceanu; a efectuat operatiuni de deschidere de conturi curente persoane fizice fara a exista documentatia necesara si fara autorizarea scrisa a clientilor; a procesat ordine de plata intre diferiti clienti fara autorizarea acestora, prin pastrarea in biroul personal de ordine de plata semnate in alb de diferiti clienti persoane juridice ale agentiei; a depozitat in biroul personal 51 de carduri apartinand salariatilor unei societati , desi acestea figurau in aplicatia de gestionare ca fiind predate titularilor, o parte dintre ele fiind pastrate impreuna cu PIN-urile aferente.

Atat Bogdan Boldisor cat si Paula Simota  considera ca deciziile luate impotriva lor de conducerea BRD sunt nule pentru ca nu prezinta descrierea exacta a faptelor ce constituie abateri disciplinare, nu se prezinta in concret prevederile normelor incalcate si nu se arata motivele pentru care au fost inlaturate apararile formulate de cei doi, in fata comisiei de control. Amandoi cer constatarea nulitatii absolute a deciziilor de concediere care ii vizeaza, reintegrarea in functiile avute anterior, la aceeasi agentie din Gura Humorului, obligarea BRD la plata despagubirilor salariale incepand cu data suspendarii contractului de munca si pana la reintegrarea in functie precum si obligarea BRD la plata sumei de 15000 lei (150 milioane lei vechi) fiecare, drept daune morale.

228 de clienti persoane fizice au obtinut descoperiri de cont fara sa stie, la BRD Humor

In intampinarile depuse la dosarele celor cinci "bancheri" de la agentia humoreana, BRD explica  cum s-a depistat sirul de ilegalitati prin descoperirile autorizate de cont (DAC) care au avut drept consecinta prejudicierea unui numar de 228 de persoane fizice in numele carora si fara stiinta lor s-au facut aceste operatiuni.

Astfel, in data de 30 decembrie 2008, un client al bancii, Popistas Gheorghe a semnalat unei unitati din cadrul Grupului Iasi faptul ca, pe numele sau, a fost aprobata de Agentia Gura Humorului o descoperire autorizata de cont pe care acesta nu a solicitat-o si contractat-o niciodata. S-a stabilit ulterior ca in perioada mai – decembrie 2008, responsabilul Agentiei Gura Humorului, Danut Razniceanu, impreuna cu o parte din salariatii din subordinea sa, au procedat la acordarea in mod nelegal de DAC-uri unor persoane fizice, pentru ca ulterior fondurile astfel obtinute sa fie utilizate  pentru finantarea unor clienti CLICOM ai Agentiei Gura Humorului.

In mod concret, in intervalul amintit, responsabilul agentiei Gura Humorului a acordat/majorat DAC-uri prin procedura de scorare manuala in iBank unui numar de 228 clienti persoane fizice fara acordul acestora si fara documente justificative, utilizand pentru aceste operatiuni niste telleri proprii – parole de acces in aplicatia inforamtica, incompatibili. La data de 31 decembrie 2008, valoarea DAC-urilor astfel acordate, inclusiv dobanzi si comisioane era de 7.666.894 lei noi, circa doua milioane de euro, la cursul de la acea vreme.

Analizandu-se documentatia de intrare a clientilor persoane fizice in relatia cu BRD prin agentia humoreana, inspectorii bancii au tras o serie de concluzii. Astfel, pentru 129 dintre cei 228 de clienti nu au fost gasite documente privind intrarea in relatie cu banca, pentru 202 clienti nu s-au gasit documentele prin care s-a acordat DAC – cerere de acordare, adeverinta de salariu si copie a cartii de identitate. In unele cazuri, pentru care s-au regasit aceste documente, exista suspiciunea ca semnatura nu apartine titularului de cont. In plus, pentru niciuna dintre descoperirile autorizate de cont a caror limita a fost majorata nu exista  la agentia humoreana documentatie privind aceste operatiuni.

Aceste DAC-uri au fost acordate in cadrul conventiilor de plata a salariilor pe card incheiate de agentie cu sase societati ce se imaprt in doua categorii – societati care au recunoscut in scris ca au beneficiat de finantare din aceasta sursa si societati care au facilitat acordarea de DAC-uri pe numele salariatilor sai prin semnarea si stampilarea documentelor de transfer a unor sume de bani in conturile angajatilor sai, dar in legatura cu care nu au fost descoperite dovezi cu privire la faptul ca ar fi beneficiat de acest tip nelegal de finantare.

Oricum, in urma analizei documentelor si operatiunilor de alimentare a celor 228 de conturi in vederea acordarii de DAC-uri, s-a constatat ca ordinele de plata regasite nu au fost semnate de reprezentantii legali ai acestor societati.

Cat priveste utilizarea fondurilor obtinute din aceste descoperiri autorizate de cont (DAC), mecanismul practicat ar fi acesta: fondurile obtinute neautorizat din DAC-uri erau extrase in numerar din conturile clientilor persoane fizice de catre cei doi operatori GUN – Cristina Pavel si Anca Graul. Ulterior, aceste sume erau fie depuse in conturile societatilor beneficiare, fie predate in numerar responsabilului de agentie.

Clientilor carora li s-au acordat DAC-uri in mod neautorizat, le-au fost simultan emise si carduri. Cu toate acestea, desi in aplicatia de gestionare a cardurilor s-a confirmat predarea cardurilor catre clienti, in urma controlului s-a constatat ca 83 de carduri apartinand salariatilor a doua dintre firmele beneficaire de acest tip de finantare, au fost gasite in posesia celor doi consilieri de clientela ai agentiei Gura Humorului – Paul Simota si Bogdan Boldisor, unele dintre ele chiar cu PIN-urile aferente.

Ce li se imputa celorlalte doua lucratoare bancare – Anca Graul si Cristina Pavel

In acest context, comisia de cercetare a retinut ca in ceea ce priveste activitatea celorlalte doua lucratoare bancare – Anca Graul si Cristina Pavel, acestea se fac vinovate de efectuarea de operatiuni de retragere si depunere numerar din si in conturile clientilor fara autorizarea scrisa a acestora si fara sa existe documente obligatorii specifice acestei categorii de operatiuni, procesarea unor ordine de plata intre diferiti clienti persoane juridice fara autorizarea acestora, nerespectarea procedurilor care sa permita unitatii identificarea in mod clar a clientului titular de cont si predarea cardurilor apartinand salariatilor unei societati catre consilierul IMM din cadrul agentiei Bogdan Boldisor si nu catre reprezentantii societatii sau individual fiecarui client.

Cele doua au efectuat depuneri si retrageri de numerar in si din conturile persoanelor fizice, bani care erau utilizati in scopul finantarii unor societati precum SC FORESTIS SRL, SC DELTA CONSTRUCT SRL, SC EUROSTRADE SRL, SC BRICOGARDEN SRL, SC ERDEX SRL. Banii erau folositi ulterior pentru a se plati biletele la ordin si cecurile scandente emise de aceste societati, desi lucratoarelor din banca le era cunoscut faptul ca, in mod real, societatile nu aveau disponibil in cont, incident care trebuia raportat obligatoriu la Centrala Incidentelor de Plati. Totodata, au efectuat deschideri de conturi, fara prezenta si solicitarea expresa a clientului, doar in baza unei copii de pe buletin si a formularului de intrare in relatie cu banca.

 

Sursa: Obiectiv de Suceava

Comentarii