Filme „made in Husi”

Cati dintre oamenii "orasului dintre vii", carora li s-ar spune ca aici, in aceasta margine de Romanie, s-au creat scurt-metraje care au cucerit Europa cu mult inaintea altor creatii cinematografice de anvergura, ar da crezare acestor vorbe?! Putini! Doar cei care astazi, dintr-o generozitate nesfarsita a destinului, inca mai sunt printre noi si pot, in cuvinte sugrumate de emotie, sa restabileasca povestea unui succes incredibil al anilor 1968, numit simplu "Foita de staniol".

Exista oameni care ei insisi, prin viata lor, asa cum a fost ea traita in cursul a zeci de ani, inseamna o istorie. Huseanul Emil Pascal, fostul director al Casei de Cultura „Alexandru Giugaru" este unul dintre ei. Retras, in urma pensionarii, intr-o casa cocheta dintr-un cartier marginas al urbei, Emil Pascal ascunde in sinea lui… o comoara. Ar vrea sa o redea husenilor de astazi, ca sa ii faca mandri de un trecut de o frumusete nesfarsita, dar drama face ca putini, prea putini dintre ei, sa mai fie interesati de bogatia altor vremuri. Emil Pascal a carmuit peste 40 de ani cultura „orasului dintre vii", pe timpul cand orice gest era masurat, suspectat, evaluat. Desi pare aproape imposibil de crezut, in contextul acelor vremuri, o mana de huseni talentati si „eterni voluntari", au reusit, fara bani, numai cu talent si pasiune, ceea ce astazi poate fi considerat un lucru imposibil: crearea unor filme cu care sa cuceresti inimile europenilor!

Moldocamera! Sau odiseea succesului fara bani!

Emil Pascal a creat la Casa de Cultura, in jurul anilor ’60, un cerc al husenilor pasionati de teatru, de film! O mana de oameni, care insufleteau acele brigazi artistice impresionante, privite astazi cu zambete si curiozitate, s-au adunat in acest cerc, pentru a cocheta frumos cu dramaturgia, cu scena. "Am creat acest cerc cu sufletul. Nu aveam bani, era greu. Oamenii veneau cu pasiune si plecau cu multumirea sufleteasca. Atat. Jucam piese de teatru. Aveam spectatori, reusisem sa ne impunem la nivel de judet, de zona, de tara. Aveam recitatori de poezii an de an premiati la nivel national. Erau vremuri cand cultura avea un sens, chiar si fara bani. De aici si pana la pasul urmator, filmul, pentru noi a mai ramas putin", spune Emil Pascal, in timp ce o emotiei ii sugruma vorbele, pe care si le-ar dori alese, pe masura unor amintiri care il coplesesc.

"Felicitari, ne-ati emotionat! Sunteti foarte buni".

Dupa un ragaz, vrea sa reia povestea aventurii filmului de la Husi, dar tine sa vorbeasca, asa, ca pentru sine. "Am emotii! Dar stiti de ce? Pentru nimeni, de prea multi ani, nu m-a mai intrebat de Moldocamera. Aproape ca ma doare sufletul de emotie cand vad ca tanara generatie vrea sa scormoneasca in trecut, ca sa caute nestemate. Caci sunt nestemate! Si… da, Moldocamera! Nu o sa ma credeti daca o sa va spun ca am creat aceste filme, care au ajuns in festivaluri de gen din Franta, Cehoslovacia, Ungaria, Bulgaria si au primit premii, cand poate tari mai importante stateau si se uitau. Nu o sa ma credeti daca o sa va spun CUM, erau facute. Cum, asa, cu majuscule! Cata mandrie putea sa incapa in inimile noastre, cand oamneni de mare prestigiu din tara si din lume ne spuneau: "Felicitari, ne-ati emotionat! Sunteti foarte buni!".

 „Puteti crede, intreaba Emil Enache, developam intr-un lighean. Ca uscator aveam un ventilator rudimentar, facut dintr-o elicie simpla"!

"Toti se intrebau: pai cum, domnule?! Dar filmul se face asa, numai cu ideea?! Ca bani nu aveti, nimic nu aveti! Noi le spuneam: da, caci filmul trebuie sa treaca intai prin cap, apoi prin aparat. Si cred ca alte orase mari ale Europei, care se prezentau cu filme de scurt metraj, habar nu aveau ca noi am plecat cu de la 0 in realizarea peliculelor. De la un aparat mic, de 8 mm, proprietatea lui Cicerone Zbantu, Dumnezeu sa-l odihneasca, si developam intr-un lighean. Puteti crede?", intreaba Emil Enache, cu zambetul mandru si ochii scanteiind de emotia amintirii. Tintuit intr-un fotoliu, cu carja alaturi, fostul director de la Casa de Cultura accentueaza vorbele cu pasiunea unuia care insista sa se stie un adevar imens: „Da, developam intr-un lighean. Ca uscator aveam un ventilator rudimentar, facut dintr-o elicie simpla… Si pana la aparatul de 15, 16 mm, mult mai tarziu. In aceste conditii am creat noi, o echipa frumoasa si plina de talent, marea noastra realizare "Foita de staniol".

Scene din filmul realizat la Husi, care a cucerit lumea

„Foita de staniol" se adresa tuturor. Nu mai vroia nimeni sa stie ca l-am developat intr-un lighean, cand sensibilitatea trecea dincolo de ecranele festivalurilor din Europa"

"Foita de staniol" a fost creata in 1968. Pret de cateva luni au durat filmarile, iar actorii erau amatori: 3 educatoare, doi copii si inca doi interpreti. Atat! Dar suficient, ca pe firul unei povesti extrordinare, sa se poata realiza o bijuterie ce avea sa impresioneze europenii pasionati de filmul facut de „artistii fara acte". „Firul povesti era unul care si acum parca ma emotioneaza si, vedeti, nu prea mai pot vorbi. Era vorba despre sensibilitatea unui copil, in fata unei foite de staniol… Totul pleca de la plantarea unei flori la mormantul mamei unui copil, iar fondul muzical era dangatul unui clopot. Atat. Dar concetrat. Si cine privea, nu avea cum sa nu tresara la sfasietoarea poveste a destinului uman, atat de frumos si atat de crud uneori; nu avea cum sa nu inteleaga simbolul trecerii, al copilariei, al maturizarii. „Foita de staniol" se adresa tuturor. Si toti vibrau. Nu mai vroia nimeni sa stie ca l-am developat intr-un lighean, cand sensibilitatea trecea dincolo de ecranele festivalurilor din Europa. Era frumos…Am luat premiul national pentru coloana sonora, premii la toate festivalurile din Europa. A fost extraordinar de dens facut. Si a fost rodul muncii noastre, a tuturor celor din echipa. In sensul gasirii momentelor bune de filmare. Filmul nu exceleaza prin imagine deosebita. Nu. Ci prin ideea si gasirea acelor cadre si momente, care rascolea sufletul omenesc. Chiar de la nivelul unui cineclub", spune batranul, in timp ce vocea ii tradeaza trairile greu de descris in cuvinte.

‘Pasii", o creatie a Moldocamera considerata de regimul comunist „imorala"!

Dupa „Foita de staniol", Moldocamera a mai creat alte zeci de scurt metraje. Unele, cu acelasi succes. „La Paris a fost o scoala de vara „Mijloace moderne in educatia adultului". Aici, parca mai ceva ca foita de staniol a avut succes un film numit „Pasii", care la noi nu prea s-a….primit cu ochi buni", dezvaluie Emil Pascal. „ Se spunea ca era un pic imoral, dar…la vremea respectiva multe lucruri pareau imorale. Ideea era foarte simpla: doua perechi de pantofi, el si ea! O uvertura a dragostei, pana la urma, aparitia si a unui pantof de….copil. In cele din urma, spre sfarsitul filmului, pantoful „el" si pantoful „ea" o luau unul intr-o parte si altul in alta parte, iar pantoful „copil", ramanea a nimanui… Era frumos concetrata povestea. Nu erau personaje deloc, decat pantofii. Ei, acest film a fost extraordinar de mult discutat la Paris, mai exact intr-o localitate aflata la 14 km de Paris, la scoala de vara. Dupa aceea am trecut si la filme jucate cum a fost „Explozia" . Apoi „Rasplata", un omagiu adus ceferistilor si taranilor, la 1907, cu privire la Rascoala si miscarea care a animat acel timp. Asa am avut nevoie sa cautam un trenulet vechi si a trebuit sa ajunga tocmai in nordul Moldovei, la filmari. In fine… Pare o poveste, nu? Nu, este o realitate. Uitata. Nici n-am crezut ca cineva astazi, 10 septembrie, va bate in poarta mea sa ma intrebe de… Moldocamera. Peliculele au ramas in zestrea Casei de Cultura, ar putea fi vazute, dar nu m-am gandit ca ar mai fi de folos cuiva…", isi incheie gandul Emil Pascal, cu ochii inmuiati in doua lacrimi greu de inteles pentru cei care nu au rabdare sa priveasca in sufletului unui creator desavarsit…

sursa: Vremea noua