Spectacol hipic de clasa

duminică, 27 septembrie 1998, 23:00
2 MIN
 Spectacol hipic de clasa

Imbracata in straie noi, baza hipica de linga Fortus a gazduit la sfirsitul saptaminii trecute un puternic concurs de echitatie, ce a reunit la start 35 de concurenti de la 9 cluburi si asociatii sportive: Bucur Bucuresti, Tracus Transilvania, Dumbrava Tirgu-Neamt, Girostar Piatra-Neamt, A.S. Agricola Bacau, A.S. Jegalia, A.S. Agricola Scorilo Tirgu-Mures, Hipocan Corbeanca si C.S. Iasi. Concursul a placut publicului prezent la hipodrom, prezenta spectatorilor in cele doua zile de concurs fiind insa sub asteptarile organizatorilor. Cei care nu au fost la baza au ce regreta, in afara frumosului spectacol sportiv avind loc si o tombola in care 4 spectatori au cistigat cite un purcel de lapte. Simbata a avut loc in deschidere concursul de dresaj, cistigat de o amazoana: Cristina Calin (A.S.Agricola Scorilo Tirgu-Mures). A urmat proba de releu, cistigata de sportivii de la Bucur Bucuresti, din rindul carora a impresionat indeosebi Claudiu Selistean. Derbiul Iasului si stafeta au fost cistigate de Selistean, acesta impunindu-se si la sarituri peste obstacole (categoria usoara). La semiusoara, pe primul loc s-a clasat Aurel Cojocaru (Corbeanca). Pentru finalul competitiei, organizatorii au programat proba de obstacole in serie. A fost frisca de pe tort, de departe cea mai spectaculoasa proba din intreaga reuniune. Obstacolele au fost inaltate succesiv, cei care doborau fiind eliminati. Treceau in faza superioara doar calaretii care parcurgeau traseul fara greseala. In cele din urma s-a impus din nou Claudiu Selistean, cu calul Arogant. Si daca bucuresteanul a obtinut cele mai valoroase rezultate in aceasta competitie, Bogdan Irimia (CS Iasi – 16 ani) a fost revelatia concursului. Desi nu a reusit sa cistige nici o proba, el s-a clasat in citeva rinduri pe podium, primind si titlul de cel mai popular sportiv din concurs. Isabela Nadasan (Bucur Bucuresti) a fost desemnata drept cea mai frumoasa participanta.
Prezent la Iasi, lt.col. Sorin Soveja, secretar general al Federatiei Ecvestre Romane, ne-a declarat: "Concursul a fost bine organizat si as dori sa-l felicit pe Emil Stratan pentru acest lucru. Ar fi bine ca si niste factori locali, care au venit sa vada cit de frumos e acest e acest spectacol hipic, sa dea o mina de ajutor pentru reconstruirea acestei baze hipice. Nu e normal ca Piatra-Neamt, care e doar o capitala de judet, sa aiba o bijuterie de baza hipica, iar la Iasi, capitala Moldovei, sa nu existe asa ceva. Oricum, intr-un interval de timp foarte scurt s-au facut numeroase imbunatatiri in baza, ceea ce a permis desfasurarea acestui concurs. E un inceput care trebuie continuat. Pentru ca acesata gazda sa poata gazdui un campionat national, mai trebuiesc facute multe imbunatatiri. Este nevoie de de teren de concurs, de antrenament si de asteptare. Grajdul trebuie sa permita cazarea a cel putin 100 de cai, ori deocamdata nu exista asemenea facilitati la Iasi. Eforturile financiare ale organizatorilor sint laudabile, Emil Stratan primind din partea Federatiei o diploma pentru buna organizare." (D.S.)

Comentarii