69 de clase fac ore online

luni, 31 ianuarie 2022, 02:50
2 MIN
 69 de clase fac ore online

Doar o unitate de învăţământ şi 69 de clase îşi desfăşurau activitatea online la finalul săptămânii trecute, celelalte unităţi de învăţământ din judeţ urmând ca în această săptămână să îşi desfăşoare activitatea şcolară faţă în faţă. 

Practic, conform Ordinului comun al Ministerului Educaţiei şi Ministerului Sănătăţii, unităţile de învăţământ dintr-un judeţ îşi pot desfăşura activitatea „faţă în faţă” dacă rata de ocupare a paturilor de spital destinate îngrijirii pacienţilor cu Covid nu depăşteşte 75%.

„Dacă rata de ocupare, la nivel judeţean, a paturilor de spital destinate îngrijirii pacienţilor infectaţi cu virusul SARS-Cov-2 este mai mare de 75%, cursurile în unităţile de învăţământ preuniversitar/ conexe se desfăşoară în sistem online. Excepţie de la aceste prevederi fac unităţile de învăţământ special care desfăşoară cursurile doar cu prezenţă fizică”, explică reprezentanţii Inspectoratului Şcolar Judeţean.

Conform ultimelor date ale Direcţiei de Sănătate Publică Iaşi, rata de ocupare a paturilor de spital la nivelul judeţului Iaşi destinate pacienţilor infectaţi cu Covid se apropia la finalul săptămânii trecute de 50%. Prin urmare, în săptămâna 31 ianuarie – 4 februarie, la nivelul judeţului Iaşi 657 de unităţi de învăţământ şi instituţii conexe îşi vor desfăşura activităţile didactice cu prezenţă fizică, cu respectarea şi aplicarea tuturor normelor de protecţie.

Practic, activitatea unor clase sau a unor unităţi de învăţământ va trece în sistem online doar în momentul în care unităţile şcolare înregistrează numeroase cazuri de îmbolnăvire. Astfel de decizii se iau la nivelul şcolii, cu aprobarea Inspectoratului Şcolar Judeţean şi a Direcţiei de Sănătate Publică Iaşi. 

Comentarii