A murit înainte de vreme, ajuns neom din pricina unei glume de prost gust la adresa soţiei, făcută peste gard

vineri, 12 ianuarie 2024, 02:50
3 MIN
 A murit înainte de vreme, ajuns neom din pricina unei glume de prost gust la adresa soţiei, făcută peste gard

Un ieşean a murit înainte de vreme, în urma unei glume proaste făcute de un consătean din Stolniceni-Prăjescu. Jignit, i-a cerut socoteală, iar conflictul a fost tranşat cu parul. Iniţial, victima părea a nu fi păţit nimic serios, dar două zile mai târziu a trebuit operat de urgenţă, iar sechelele i-au grăbit sfârşitul. După două săptămâni, judecătorii au pronunţat sentinţa în cazul agresorului.

 

În seara zilei de 18 mai 2018, Adelin Rusu se afla împreună cu doi prieteni în apropierea casei lui Vasile A. La rându-i, acesta se afla în dreptul porţii. La un moment dat, Rusu a strigat-o pe soţia lui Vasile A., făcându-i propuneri indecente. Urmarea a fost un conflict verbal, în care Vasile A. şi Rusu, aflaţi amândoi sub influenţa alcoolului, s-au înjurat reciproc. Conflictul s-a amplificat, iar în cele din urmă Rusu a intrat într-o curte apropiată, de unde a luat un par de un metru lungime, şi l-a lovit pe Vasile A. în piept. Bărbatul s-a dezechilibrat şi a căzut, lovindu-se puternic cu capul de asfalt. Rusu s-a speriat şi a plecat, iar victima a fost dusă de martori pe braţe până în casă.

Iniţial, Vasile A. a aşteptat să-şi revină de la sine, dar starea i s-a agravat continuu. Se simţea rău, vomita sânge, suferea de dureri de cap şi stări de ameţeală care l-au determinat două zile mai târziu să se prezinte la unitatea de primiri urgenţe. Suferise o fractură a craniului care a determinat paralizia braţului şi piciorului stângi, crize de epilepsie şi o demenţă posttraumatică permanente. A fost operat de patru ori, fără însă a se însănătoşi. Şi-a pierdut în totalitate capacitatea de muncă şi de autoîngrijire, deplasându-se în cărucior cu rotile. A fost încadrat în grad grav de handicap, având nevoie de asistent personal.

Rusu a fost cercetat pentru vătămare corporală. În cursul urmăririi penale, acesta a afirmat că adversarul său se rănise singur. Încercase să-l lovească, se dezechilibrase şi căzuse pe spate. Afirmaţia a fost respinsă de procurori, care au apreciat că, într-un astfel de scenariu, Vasile A. ar fi căzut în faţă, neputându-se lovi în partea din spate a capului. În iunie 2021, Rusu a fost trimis în judecată. Şi în faţa instanţei, el a continuat să-şi clameze nevinovăţia. Susţinerile sale au fost respinse şi de magistraţii Judecătoriei Paşcani, ca mincinoase.

Vasile A. nu a mai apucat să vadă sfârşitul procesului. A decedat cu câteva zile înaintea anului nou. Agresorul său a fost condamnat miercuri de judecătorii păşcăneni la 3 ani de închisoare, dar cu suspendarea executării pe durata unui termen de supraveghere de 3 ani. Instanţa a stabilit un cuantum al despăgubirilor de 40.475 lei ca daune materiale şi 70.000 lei ca daune morale în beneficiul familiei victimei. Rusu va trebui să achite şi 45.000 lei către Spitalul de Neurochirugie, suma reprezentând costul îngrijirilor medicale acordate lui Vasile A.

Comentarii