O lovitură de cuţit lângă biserica din Galata

A rămas fără un rinichi după o dispută pentru un loc de cerşit

joi, 10 februarie 2022, 02:50
3 MIN
 A rămas fără un rinichi după o dispută pentru un loc de cerşit

Un loc de cerşit "cu vad" a fost disputat cu lama cuţitului. Câştigătorul nu-şi va putea însă exploata victoria, pentru că va petrece după gratii ani buni. Grav rănit, celălalt cerşetor a cerut despăgubiri în instanţă pentru faptul că nu mai poate munci. Judecătorii nu au reuşit să-şi dea seama ce înţelege acesta prin "muncă".

În vârstă de 39 de ani, Ionuţ Cepeleagu este în principiu calificat ca fântânar. În fapt, îşi câştigă existenţa mai ales apelând la mila publicului, dar şi prin furturi şi tâlhării. Ultima condamnare de 3 ani, nu a dus-o până la termen, fiind eliberat condiţionat în februarie 2020, cu 183 de zile mai devreme decât ar fi trebuit. Cazierul său mai cuprinde şi condamnări pentru furt adunate prin Germania, Italia, Spania şi Franţa. Atunci când cerşeşte, locul favorit al lui Cepeleagu este intersecţia din dreptul bisericii "Adormirea Maicii Domnului" din Galata, "biserica galbenă", cum este cunoscută de localnici.

Pe 23 martie anul trecut, Cepeleagu şi-a văzut însă locul ocupat de Ionuţ T. Cepeleagu i-a cerut acestuia să părăsească locul, pentru că este al lui, dar celălalt cerşetor i-a răspuns cu o înjurătură. Cepeleagu nu a replicat, ci a mers la un bar din apropiere, unde a băut împreună cu un alt cerşetor. Au plecat împreună spre Centru, trecând prin dreptul bisericii. Acolo, Ionuţ T. continua să cerşească, şchiopătând cu mâna întinsă spre trecători. Cepeleagu a scos un briceag cu buton, l-a deschis şi l-a înfipt în spatele concurentului. Întrebat de însoţitor de ce a făcut asta, Cepeleagu a făcut referire la o mai veche neînţelegere bănească cu victima. "Dă-l în morţii mamii lui, că m-a trezit unde dormeam şi i-am cerut 20 de lei şi nu a vrut să-mi dea!".

Rănit, Ionuţ T. a trecut strada spre o farmacie, unde a cerut ajutor. A fost transportat la spital în şoc hemoragic, medicii constatând că lama briceagului îi lovise rinichiul stâng, acesta trebuind să fie extirpat. Cerşetorul a avut nevoie de aproape o lună de îngrijiri medicale, costul tratamentului depăşind 19.000 lei.

Cepeleagu a fost trimis în judecată pentru tentativă la omor. În faţa Tribunalului, victima sa a solicitat daune materiale de 20.000 lei, motivând că nu poate munci nici până la această dată.

"Persoana vătămată nu a făcut dovada incapacităţii de muncă şi a eventualei legături de cauzalitate în acest sens. Pe de altă parte, persoana vătămată nu a făcut dovada că ar fi avut vreun loc de muncă stabil şi nici a veniturilor lunare pe care le realiza", au replicat judecătorii, care i-au respins pretenţiile. Oricum, Cepeleagu a fost condamnat la plata a 19.000 lei către Spitalul "Sf. Spiridon" şi a încă 7.000 lei către stat, reprezentând cheltuieli judiciare. Pentru lovitura de cuţit, el va rămâne după gratii timp de 10 ani, judecătorii aplicând pedeapsa maximă pentru tentativa la omor. Sentinţa nu este încă definitivă, condamnatul atacând-o în apel. 

 

 

Comentarii