Alexe vorbeşte de sancţiuni financiare din cauza poluării, inclusiv de la Iaşi

vineri, 15 mai 2020, 13:15
2 MIN
 Alexe vorbeşte de sancţiuni financiare din cauza poluării, inclusiv de la Iaşi

Ministrul Mediului, Costel Alexe, a declarat, vineri, că aşteaptă ca administraţiile publice locale unde s-au înregistrat depăşiri constante ale dioxidului de azot să întocmească planurile de măsuri pentru reducerea emisiilor şi speră ca acestea să convingă Comisia Europeană ca într-un timp cât mai scurt să ridice această măsură.

"Trebuie menţionat că sursa principală a NOx-ului este traficul. Vorbim aici de Bucureşti, Iaşi, Braşov, Cluj şi Timişoara, unde în ultimii aproximativ 10 ani s-au înregistrat depăşiri anuale pentru NOx. Am avut deja discuţii începând cu ziua de ieri cu primarii acestor localităţi. Luni şi marţi vom avea consultări pentru că în termen de patru luni de zile aceste administraţii publice locale trebuie să transmită Comisiei Europene planul de măsuri, planul de acţiuni şi ceea ce vor întreprinde pentru ca evident aceste limite să scadă, iar România, unde Ministerul Mediului Apelor şi Pădurilor este avocatul acestor administraţii, să claseze această procedură de infringement. (…) Aşteptăm măsurile (…) pentru a putea fi comunicate Comisiei Europene şi am speranţa că într-un timp cât se poate de scurt vor convinge Comisia Europeană ca această măsură de pre-infringment să fie ridicată", a spus Alexe.

Ministrul a precizat că, în ultima perioadă, multe administraţii locale au investit în mijloace de transport în comun electrice, punctând că şi Ministerul Apelor şi Pădurilor, prin Administraţia Fondului de Mediu, a avut anul trecut şi va avea şi anul acesta un program pentru finanţarea transportului electric în comun.

Întrebat ce se va întâmpla dacă administraţiile vizate de procedura de infringement nu respectă termenul celor patru luni, Costel Alexe a spus că există riscul de a se ajunge Curtea Europeană de Justiţie, unde se poate da o condamnare, dar şi sancţiuni financiare.

Ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor, Costel Alexe, s-a aflat, vineri, într-o vizită de lucru în pădurea virgină Muntele Roşu din judeţul Prahova. AGERPRES

Comentarii