Amărăciunea victoriei

Scrutinul de pe 27 septembrie a contrazis şi „serviciile”, şi presa „neticăloşită”. În caz că aţi uitat, bravii analişti de la SRI preconizau amânarea sine die a alegerilor locale, în vreme ce justiţiarii din mass media cântau deja, pe mai multe voci, prohodul PSD. Nu s-a întâmplat nici una, nici alta. Dacă pe primii îi putem bănui de oarece manipulare (altminteri, lipsa lor de profesionalism ar trebui să ne dea de gândit!), pe ceilalţi ne permitem să-i acuzăm că au confundat, în naivitatea lor scuzabilă, dorinţa cu realitatea.

Am mai scris-o: PSD nu va dispărea decât dacă vor fi îndeplinite următoarele trei condiţii. Unu: justiţia îşi va face treaba, adică va împărţi dreptate, nu favoruri infractorilor. (Caz în care trei sferturi dintre pesedişti ar ajunge la puşcărie!) Eu nu de independenţa justiţiei mă tem, ci de putreziciunea ei puturoasă. Doi: administraţia va fi supusă unei reforme structurale radicale, ce va însemna inclusiv desfiinţarea tuturor localităţilor falimentare. (Caz în care PSD ar pierde controlul asupra armatelor de asistaţi social, păstraţi intenţionat într-o sărăcie lucie!) Şi trei: guvernarea „de dreapta” ar investi masiv în sectoarele dinamice ale societăţii (nu în pensii şi salarii) generând astfel plus-valoare şi încredere în ziua de mâine. (Caz în care generaţia tânără ar impune ritmul după care s-ar dezvolta România!)       

Din păcate, actuala putere „de dreapta” – PNL şi Iohannis – nu va respecta niciuna dintre cele trei clauze. De ce? Fiindcă nu vor dreptate – prea mulţi penelişti şi-ar pierde la rândul lor libertatea. Deoarece nu ştiu cum funcţionează România profundă – există speranţa năroadă că sărăntocii pot fi cumpăraţi, dar ei se întorc întotdeauna la PSD. Pentru că nu pot să-şi depăşească situaţia de cârpaci – o bună guvernare are nevoie de buni specialişti.

Cu toate acestea, scorul PNL la alegerile locale nu a fost unul ruşinos în pofida gafelor din timpul pandemiei şi a neputinţei (lipsei de voinţă?) de a îndrepta vreuna dintre relele făcute de guvernele PSD. Mai degrabă USR a obţinut rezultate ceva mai slabe decât se aşteptau unii, dar există o explicaţie simplă. Specificul localelor, unde primează votul util, i-a făcut pe destui susţinători userişti să voteze candidatul liberal (deseori, mai bine plasat), cu speranţa că astfel vor stârpi ciuma roşie. Cred că şi rezultatele sub aşteptări ale formaţiunii lui Ponta, Pro România, intră în aceeaşi logică – alegătorii „de stânga”, chiar şi cei foarte dezamăgiţi de Ciolacu, au mers majoritar cu PSD, doar pentru a nu risipi votul. Cât priveşte ALDE, a devenit clar că Tăriceanu nu mai înseamnă nimic pentru nimeni, deci celebrul grup de trădători ex-liberali va pune în curând de o nouă trădare. Petrov Băsescu şi-a salvat încă o dată partidul, întărindu-şi reputaţia de jucător de calibru, dar şi norocul ăsta incredibil are propriul său ghinion. Pe care unii şi-l vor face cu lăbuţa lor.

Până la alegerile parlamentare mai este foarte puţin timp, deci intenţiile de vot nu vor suferi modificări vizibile. PNL se va menţine în frunte, PSD va rămâne redutabil, USR va promite. În vremuri de criză, ideal ar fi să câştige partidul ce dă dovadă de maximă îndrăzneală. Aceea de a spune lucrurilor pe nume. Iată o calitate esenţială care lipseşte tuturor. E şi motivul pentru care victoria din decembrie va avea, la rândul ei, un gust amar.