Apariție extrem de rară în județul Iași: un pelican creț în Delta Moldovei

luni, 21 septembrie 2020, 07:39
2 MIN
 Apariție extrem de rară în județul Iași: un pelican creț  în Delta Moldovei

Mihai Diac a reușit să prindă cu aparatul de fotografiat un musafir extrem de rar pe plaiurile ieșen: un pelican creț.

”Rarul pelican creț (Pelecanus crispus), în pasaj, semnalat ieri în "Delta Moldovei" – Sit Natura 2000 „Eleşteiele Jijiei şi Miletinului" ”, a scris el în dreptul imaginii pe care a postat-o pe pagina de Facebook Codrii Iașilor – cunoaștem, prețuim, păstrăm

Pelicanul creţ este ruda apropiată a pelicanului  comun. Este doar cu puţin mai mare decât ruda sa şi atinge o greutate de 10000-12000 g. Penajul este alb suriu. În penaj nupțial, pe cap apare un moţ de pene buclate şi moi, care la păsările foarte bătrâne atinge o lungime de 14-16 cm, iar guşa se colorează intens în roşu coral. Se hrăneşte în mod similar cu pelicanul comun. Năpârleşte în iulie-octombrie.

ETIMOLOGIA DENUMIRII STIINTIFICE

Numele de gen provine din cuvântul grecesc pelekanos – pelican. Numele speciei provine de la cuvântul latin crispus – creţ, ondulat, cu referire la moţul creţ de pe creştet.

LOCALIZARE SI COMPORTAMENT

Populaţia sa este distribuită în sud-estul Europei, în special în Grecia, România şi Rusia. În România cuibăreşte în Delta Dunării alături de pelicanul comun, dar şi izolat, în colonii mici de câteva zeci de perechi, în zona sudică a Deltei Dunării şi complexul lagunar Razim-Sinoe. Cel puţin o parte din exemplarele acestei specii iernează pe culoarul inferior al Dunării, însă Grecia şi Turcia reprezintă cartierele de iernare cele mai importante. E mai prudent şi mai sperios decât ruda sa.

Continuarea, pe pasaridinromania.sor.ro

Comentarii