Au furat 200 de metri de cablu de telefonie de pe stâlpi

miercuri, 19 aprilie 2023, 01:50
1 MIN
 Au furat 200 de metri de cablu de telefonie de pe stâlpi

Trei indivizi au fost prinşi în flagrant în timp ce furau cablu de telefonie de pe stâlpi. Aceştia au reuşit să fure 200 de metri de cablu din comuna Trifeşti. După o noapte petrecută în arestul poliţiei, judecătorii au decis măsura controlului judiciar pentru hoţi. 

„La data de 14 aprilie, poliţiştii din cadrul Secţiei 3 Rurală Popricani au depistat în flagrant delict trei bărbaţi, care ar fi sustras 200 de metri de cablu de telefonie mobilă de pe stâlpi, de pe raza comunei Trifeşti, cauzând un prejudiciu de 20.000 de lei. În baza probatoriului administrat în cauză, la aceeaşi dată, cei trei au fost reţinuţi de poliţişti pentru 24 de ore şi introduşi în Arestul IPJ Iaşi.

La data de 15 aprilie, aceştia au fost prezentaţi Parchetului de pe lângă Judecătoria Iaşi, procurorul de caz dispunând luarea măsurii controlului judiciar pentru o perioadă de 60 de zile. Prejudiciul a fost recuperat în totalitate, iar în cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat, iar cercetările continuă”, au precizat reprezentanţii Poliţiei Iaşi. 

Comentarii