Biserică, fermă şi fabrică de mezeluri, în cantonamentul FCSB

marți, 21 noiembrie 2017, 13:02
1 MIN
 Biserică, fermă şi fabrică de mezeluri, în cantonamentul FCSB

Patronul FCSB, Gigi Becali, a declarat, marţi, că va construi în cantonamentul din Berceni al echipei o biserică şi o "făbricuţă" de mezeluri. Jucătorii şi copiii de la centrul de juniori vor mânca numai produse bio de la o viitoare fermă din cadrul bazei de pregătire, a adăugat el.

"Am acontat anumite, cum să le spun eu, proceduri. Proceduri pe care le fac echipele mari. Mă refer la proceduri medicale, de antrenament, de creştere a potenţei fizice, de alergare. Aparatură care mă costă aproape un milion. Şcoala o fac acolo. Îi ţin ca la armată. Fac şi biserică acolo. Le fac şi biserică, fac şi o fermă, mănâncă numai bio, ouă, lapte, carne bio. Nu pleacă acasă, le dau mezeluri. Fac şi o făbricuţă de mezeluri şi mănâncă mezeluri bio, carne bio, ouă bio, brânză bio. Au toate aparatele medicale, bisercă, şcoală, acolo, totul, totul. Altfel nu se poate. Ca să te poţi bate cu ei (n.r. – marile cluburi europene) trebuie să faci cel puţin din punct de vedere medical, al antrenamentelor şi al sănătăţii ce fac ei. Măcar atât", a declarat Becali, la Digi Sport. Baza de pregătire a echipei FCSB din cartierul Berceni al Capitalei a fost inaugurată în prima parte a acestui an.

Comentarii