Bullying

Acum însă avem un nume, ca în poezia cu Eminescu: "Şi pentru că toate acestea trebuiau să poarte un nume, un singur nume, li s-a spus"… bullying. Ei, şi din momentul acela totul a căpătat lumină, o importanţă, cum să-i zic, occidentală şi o gravitate ce nu mai putea fi tolerată. Copiii din şcoli, pentru prima dată în istorie, au început să fie victime ale "bullying-ului" din partea altor copii sau chiar adulţi… Cum se poate aşa ceva?!…

Se uită, evident, un lucru pomenit la început, că acest tip de manifestare a existat dintotdeauna şi că porneşte din tendinţa naturală a animalelor de a se ierarhiza, de a se aşeza pe diferite trepte în comunitatea în care trăiesc. Ştiu că societatea de azi propovăduieşte egalitatea între toţi, dar acest lucru, din păcate, chiar nu se poate pune în practică şi nu se va putea niciodată decât prin forţă. Comunismul a încercat, şi probabil va mai încerca acest lucru de mai multe ori până la sfârşitul omenirii, dar rezultatul va fi mereu acelaşi atâta vreme cât în noi, oamenii, vor exista celule vii, nu moarte.

E crud ceea ce spun, e foarte crud poate, dar acest adevăr nu se poate ocoli, nu se poate ignora şi nici băga sub preş, el trebuie mestecat şi înghiţit, asimilat. Suntem diferiţi, vedem lucrurile diferit, înţelegem viaţa şi lumea altfel şi ne tratăm unii pe alţii în mod diferit, este imposibil să pretindem în acelaşi timp că suntem egali şi că ne iubim ca fraţii. Avem aceleaşi drepturi, e adevărat, dar fiecare dintre noi le interpretează în propria manieră, care e rareori aceeaşi.

Bullying–ul în manifestarea lui timpurie, adică în copilărie, este dacă nu obligatoriu, cel puţin necesar măcar din când în când pentru că băieţii sau fetele acelea care îl practică, adică aşa-zişii "agresori" sunt tocmai manifestarea naturii sălbatice din noi, a răutăţii din lume, a cruzimii care nu va înceta niciodată să existe şi care, vrând-nevrând ţine lumea în mişcare. Nu poate exista doar energie bună, pozitivă, optimistă, este imposibil. Aşa cum nu pot exista doar oameni buni şi tandri şi înţelegători. Binele atrage răul şi invers, amândouă sunt feţe ale aceleiaşi monede.

Cel mai bun efect al bullying–ului, dacă se poate spune aşa, este trezirea la realitate. Un "bully" nu este altceva decât o palmă peste ceafă, un pumn în burtă, o piatră în gleznă, o muşcătură de câine, un şut în coaie, ceva, orice care încearcă să îţi spună să te pregăteşti pentru viaţă care nu te va ierta niciodată pentru nimic şi care te va mânca de viu la cea mai mică greşeală.

Normal că nu încurajez aici sub nicio formă bullying-ul, cu atât mai puţin pe cel dus la extrem, ci doar îl descriu şi încerc să îl explic pentru ca să conştientizeze cât mai multă lume că acest fenomen este unul natural pentru care trupul şi mintea noastră au armele/anticorpii, formaţi de-a lungul a mii de ani, necesari combaterii şi că fiecare dintre noi trebuie să îşi descopere această capacitate, nu să o inhibe şi să caute în afară ajutoare, alinări.

Evident că cetăţeanul modern, cel sensibil şi răsfăţat de părinţi, care ia câte un hap la cea mai mică durere de cap, un sirop la cea mai mică indispoziţie, care consultă Internetul pentru orice i se întâmplă, nu va accepta să existe cineva care să îi agreseze copilul la şcoală…

Am participat la o întâlnire dintre unii specialişti şi un grup mai mare de elevi pe tema bullying-ului, iar acolo, principala concluzie şi sfat care s-a tras la final a fost "cei care se simt agresaţi, să caute imediat ajutor, să facă imediat reclamaţie". Soluţia pentru pedepsirea unui agresor era înţelegerea situaţiei acestuia: un agresor este la rândul lui un agresat care încearcă astfel să se elibereze de povara violenţei suferite prin exteriorizarea asupra altcuiva… Lucru care e adevărat, dar nu în toate cazurile, chiar în foarte puţine. Majoritatea celor care agresează o fac pentru că simt impulsul instinctual de a-şi manifesta superioritatea faţă de cei pe care ei îi percep mai slabi. Manifestare care se găseşte la absolut toate animalele de pe Glob. Cel mai drăgălaş iepuraş cumpărat de la pet shop şi crescut doar în incubator va sări la gâtul altui iepuraş mai mic decât el de câte ori va prinde ocazia. Poate fi numit un "bully"? Dacă vreţi…

Nimeni nu a spus la întâlnire "cunoaşte-te mai întâi pe tine însuţi, află ce e în neregulă şi ce atrage bătaia de joc a altora, vezi ce poţi tu face pentru a depăşi situaţia, nu altcineva pentru tine, fiindcă vor exista multe asemenea situaţii în viaţă şi mai mult ca sigur nu vei găsi de fiecare dată pe cineva care să îţi sară în ajutor, şi cea mai temeinică soluţie de rezolvare a situaţiei este să te adaptezi, să găseşti o rezolvare prin forţe proprii, să înveţi să ai încredere în tine pentru ca şi ceilalţi să simtă asta şi să înceteze a te mai ataca. Frica se miroase de la distanţă, la fel şi curajul…"

Cred cu tărie că cea mai mare parte din bullying este inevitabilă şi chiar, pe alocuri, benefică pe termen lung, dacă este tratat ca atare. Dacă, în schimb, se ia deoparte puişorul agresat, se mângâie şi se ceartă cel rău de faţă cu directorul şi toţi colegii, totul se va repeta la infinit, cel rău va căpăta încredere şi mai mare în el, cel slab şi-o va pierde cu totul pe a sa care va depinde mereu de altcineva să îl protejeze. Consecinţele pe termen lung fiind mai mult ca sigur traumatizante în acest caz.

Şi mai cred, de asemenea, că există chiar un fel de bullying pozitiv, adică acela care încearcă să îndrepte o răutate cu o alta. De exemplu, azi, la o intersecţie, am simţit în mine o pornire de-a dreptul animalică de a-l agresa în mod repetat pe un şofer care a aruncat cu nesimţire gunoi pe asfalt. Norocul lui că nu învăţăm la aceeaşi "şcoală", sau poate al meu…

Briscan Zara este scriitor şi publicist