Când va ajunge norul de praf saharian în România? Estimările specialiştilor

luni, 22 aprilie 2019, 21:00
1 MIN
 Când va ajunge norul de praf saharian în România? Estimările specialiştilor

Un masiv nor de praf saharian, „foarte dens”, a lovit zilele acestea Europa, urmând să ajungă în perioada următoare până în Irlanda, Marea Britanie, Polonia şi Ucraina, informează site-ul de specialitate Severe Weather Europe. Acest nor de praf saharian va afecta inclusiv România.

Duminică, norul de praf saharian, provenind în principal din Algeria, a cuprins zone importante din Spania, Franţa, Elveţia, sudul Italiei, Malta şi insulele din vestul Mediteranei.

Luni, norul gros de praf a fost împins de vânt spre nordul Italiei şi sudul Franţei şi se aşteaptă ca acesta să atingă atât Marea Britanie şi Irlanda, cât şi sud-vestul Germaniei, regiunea Adriatică şi Balcanii de Vest. Potrivit estimărilor realizate de meteorologii de la Universitatea din Atena şi prezentate de Severe Weather Europe, fenomenul meteorologic va persista cel mai probabil alte câteva zile, simulările indicând praf dens deasupra Marii Britanii şi Irlanda marţi şi miercuri. 

Norul de praf ar urma să se deplaseze apoi spre nord-est şi est, până în Polonia şi Ucraina, atingând inclusiv Turcia şi Cipru până miercuri. Tot miercuri, acesta ar urma să acopere şi mare parte din ţara noastră, cele mai afectate regiuni fiind vestul şi centrul. Potrivit estimărilor meteorologilor greci, în România cea mai mare concentraţie de particule de praf şi nisip saharian se va înregistra în cursul zilei de vineri.  De sâmbătă, norul de praf se va disipa.

SURSA: hotnews.ro

 

Comentarii