Cascadorii râsului la Judecătorie: unul dintre hoţii de bijuterii susţine că nu ştia că amicul său a furat cu 15 minute în urmă din acelaşi magazin

joi, 16 martie 2023, 02:50
3 MIN
 Cascadorii râsului la Judecătorie: unul dintre hoţii de bijuterii susţine că nu ştia că amicul său a furat cu 15 minute în urmă din acelaşi magazin

Unul dintre cei doi hoţi care au furat bijuteriile de la magazinul Sevda  a spus judecătorilor că nu ştiau unul de celălalt atunci când au decis să fure panopliile cu inele şi brăţări. Andrei Bâdiliţă este cercetat şi într-un dosar de heroină, iar amicul său Andrei Carp, cu care a furat aurul de la Sevda, a reuşit să fugă în Germania. Bâdiliţă nu mai are niciun sfanţ din bijuteriile furate şi îl acuză pe Carp că a furat mai mult aur.

În primul rând, anchetatorii care cercetează cazul furtului bijuteriilor din magazinul Sevda de la etajul 1 din Palas au avut noroc „cu carul”. Aceştia nu au ştiut iniţial decât de un hoţ, adică de Andrei Carp, acesta fiind primul care a observat că poate sustrage aur de pe tejghelele neasigurate ale magaziului. Carp a trecut pe culoarul respectiv la ora 8.35, deşi programul începea la ora 10, iar vânzătorii nu se aflau încă la serviciu. Carp a băgat mâna pe dedesubt şi a luat o panoplie pe care se aflau inele şi brăţări. După 16 minute, şi-a făcut apariţia şi Andrei Octavian Bâdiliţă, care a luat şi el o panoplie şi a fugit.

Acesta din urmă ar fi luat numai inele, care cântăresc mai puţin decât brăţările furate de către Carp. Poliţiştii au avut noroc deoarece reprezentanţii magazinului Palas şi-au mărit perioada de arhivare a înregistrărilor de pe camerele de spraveghere: fapta a avut loc pe data de 12 februarie, iar anchetatorii au cerut înregistrările video după mai bine trei săptămâni.

Un alt noroc al anchetatorilor a fost că Bâdiliţă nu putea fi recunoscut pe camerele de supraveghere, însă flerul criminaliştilor a făcut ca aceştia să găseasă două amprente ale acestuia pe o tejghea şi care să îl plaseze la locul furtului. Însă, Bâdiliţă a fost prins în urmă cu câteva zile în vama Borş, iar avocatul acestuia a reuşit să îi convingă pe judecători să îi dea acestuia doar arest la domiciliu, pentru 60 de zile. Şi asta deoarece a probat faptul că infracţiunea în cauză nu a fost organizată în prealabil de către Carp şi Bâdiliţă şi constituie doar furt simplu, şi nu calificat. Furtul calificat este pedepsit mult mai dur de legislaţia românească.

„Cei doi se cunoşteau însă nu au avut cunoştinţă unul de celălalt în privinţa furtului. Nu sunt înregistrări că s-ar fi întâlnit şi organizat furtul. Pur şi simplu, clientul meu a mers să îşi cumpere o cafea de la un tonomat şi în timp ce căuta a observat prelata ridicată de pe o tejghea şi a luat o panoplie. El nu ştia că a mai furat cineva de acolo. În plus, clientul meu mergea des în Germania la muncă, iar când a fost prins în vamă el nu fugea, ci mergea la muncă, pentru a-şi întreţine familia”, a spus Raluca Andrei, avocatul lui Bâdiliţă. Acesta nu mai avea auspra lui niciun ban şi niciun gram de aur, deoarece l-a amanetat iar banii cheltuiţi. În schimb, Andrei Carp este căutat de către poliţişti însă acesta se află pe teritoriul Germaniei.

„La data de 12.02.2023 organele de cercetare penală au fost sesizate cu privire la faptul că la aceeaşi dată în jurul orei 8:35, persoane necunoscute au sustras din partea de jos a vitrinei aparţinând unei societăţi comerciale din complexul Palas Mall Iaşi, două panoplii conţinând bijuterii din aur, motiv pentru care s-au sesizat din oficiu şi au dispus începerea urmăririi penale sub aspectul comiterii infracţiunii de furt prev. de art. 228 alin. 1 Cod pen. Până la acest moment procesual s-a stabilit că în realitate în ziua de 12.02.2023, două persoane ar fi săvârşit fiecare, câte o infracţiune de furt prev. de art. 228 alin. 1 Cod pen., în dauna aceleiaşi persoane vătămate, la ora 08:37 şi respectiv la ora 08:53. Prin ordonanţa procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Iaşi, la data de 10.03.2023 s-a dispus măsura controlului judiciar faţă de unul dintre autori, aceasta fiind singura măsură preventivă care s-ar fi putut lua, faţă de limitele de pedeapsă prevăzute de Codul penal, şi în acord cu dispoziţiile Codului de procedură penală”, au precizat şi reprezentanţii Parchetului Iaşi.

Comentarii