Ce este conştiinţa?

Nu de mult am avut ocazia să mă alătur unor oameni extraordinari într-o încercare don quixotiană de a răspunde la întrebarea din titlu. Adunaţi cu măiestrie de dirijorul micii noastre orchestre, fizicianul Cristian Presură, ne aflăm un matematician, un filosof, un mistic şi doi doctori cu interes special în lucrările creierului. Ne-am interpretat toţi partiturile cu toată măiestria de care am fost capabili într-o reprezentaţie „live” cu convingerea lăuntrică că vom dezvălui fără rest răspunsul definitiv sau măcar o teorie unificatoare.

Scopul scrierii de faţă este să vă împărtăşesc un surprinzător element comun al tuturor partiturilor noastre, un adevărat motiv muzical pe care îl regăsim de la scrierile Sfântului Vasile până la teoriile neurobiologice şi computaţionale moderne. Conştiinţa este indisolubil legată de relaţia fiecăruia dintre noi cu ceilalţi (inclusiv zeităţile). Şi pentru a mă menţine în limitele „partiturii” mele să călcăm pe tărâmul neurobiologiei şi să încercăm să adulmecăm mirodnenia fină a conştiinţei ca funcţie cognitivă venită din nevoia traiului în comun.

Faptul că avem conştiinţă se referă la modul în care evoluţia ne-a modelat neurobiologia pentru viaţa socială. Astfel, judecăm ceea ce este corect sau greşit folosind sentimentele care ne îndeamnă într-o direcţie generală şi judecata care modelează aceste îndemnuri în acţiune. O astfel de judecată reflectă de obicei „un standard al unui grup de care individul se simte ataşat”. Această idee a conştiinţei ca şi capacitate neurobiologică pentru interiorizarea normelor sociale este noţiunea fundamentală.

Există un fir de gândire în biologia evoluţionistă (avansat, de exemplu, de teoreticianul Bret Weinstein) că însăşi capacitatea de dezbatere morală are o funcţie socială, coagulând grupurile indiferent de subiectele dezbătute sau de „corectitudinea” lor morală abstractă. Mai mult, multe dintre regulile noastre morale – cum ar fi ideea că nu ar trebui să ne trădăm prietenii sau să ne abandonăm copiii – au fost clar modelate de selecţia naturală pentru a ne optimiza capacitatea de a trăi în grupuri. Alte reguli, de exemplu cu privire la corectitudinea reciprocităţii, sunt similare: simţim destul de intens şi înnăscut că, dacă cineva ne dă un dar de mâncare, ar trebui să reciprocizăm cu ocazia viitoare.

Privind în jur cred că mai urgent este răspunsul la întrebarea „unde ne este conştiinţa?”, dar despre asta într-o scriere viitoare.

Puteţi urmări dezbaterea integrală AICI.

Bogdan Iliescu este medic primar neurochirurg la Spitalul de Neurochirurgie din Iaşi şi preşedinte al Asociaţiei Creierului Iaşi