Caută 
4 MIN
Barbu Mateescu, sociolog stabilit în Cluj, specializat în sociologie politică și dezvoltare urbană, prezent în week-end la Botoșani, crede că Moldova are o șansă reală de schimbare. El a acordat un interviu pentru Monitorul de Botoşani.
– La prezența dumneavoastră aici, la Școala de vară a Mișcării pentru Dezvoltarea Moldovei, am văzut că aveți un optimism special legat de Moldova. De ce?
Nu cred că e special..
Neobișnuit pentru mine, ca moldovean.
Păi, ceea ce se întâmplă acum în Moldova e neobișnuit pentru moldoveni. Și nu sunt singurul, nici pe departe, care e optimist. Se întâmplă foarte multe lucruri, în foarte multe domenii, vizibile în foarte multe statistici, de la cele electorale la cele economice, care arată că în Moldova are loc în primul rând o schimbare a situației economice. Nu-mi este foarte clar în ce măsură crește economia locală, dar ce este cert este că remitențele, banii trimiși din străinătate, și mentalitatea oamenilor care se întorc din străinătate schimbă situația Moldovei în fiecare secundă.
Ați spus că oamenii au nevoi, pun presiune pe autorități, dar nu văd nimic organizat, civism nu prea există, fac presiuni cum?
Există ceva foarte, foarte rapid, care setează un ritm puternic și anume așteptările oamenilor. Moldova nu mai are răbdare. Oamenii au văzut cum e să lucrezi la 14 kilometri de Milano și în orășelul respectiv nu lipsește nimic. Iar cei de acolo nu au două creiere, șase picioare și 18 brațe, dar se trăiește mai bine ca aici. Și dacă la orașe mari lumea e dispusă să zică „ei, nu putem fi toți Torino”, la orașele mai mici nerăbdarea este mare. Deci, ce setează acest ritm foarte rapid sunt așteptările oamenilor. Cine nu ține pasul sau ce nu ține pasul ori este schimbat, ori are mari probleme. Și asta de la administrație locală la relația autorităților centrale cu Moldova, la mediul privat, care e tot timpul mai agil, că altfel dispare de pe piață rapid.
Această tensiune este foarte puternică, dar este constructivă, similitudinea pe care aș găsi-o este cu cea care a existat în orașele mari, în cadrul clasei tinere de mijloc, după momentul Colectiv sau apariția USR. E aceeași problemă: câștig din ce în ce mai bine și sunt în contact cu lumea de afară, dar aici mori când ajungi la urgențe, traficul rutier e cum e, aerul e poluat.
Cum se manifestă în Moldova această tensiune și ce forme există pentru refulare, depinde de foarte multe variabile, sunt inclusiv lucruri care se pot întâmpla peste o săptămână sau o lună care pot să dea o direcție anume. Ceea ce pot să văd este că, politic, Moldova, în ciclul electoral 2019-2020, ca niciodată, a avut în mână un ciocan și a bătut peste tot cuie. A votat partide care erau în afara sistemului clasic, USR la început, AUR la final, a dat o palmă extraordinar de puternică PSD la prezidențiale, candidații PSD au ocupat aproape întotdeauna locul unu în ambele tururi în toate județele, acum Viorica Dăncilă a ocupat locul unu într-un singur județ și le-a pierdut pe toate în turul doi, o rotire seismică de hartă electorală, e fenomenul cu cea mai mare amplitudine de după 1990. Deci lumea se manifestă și politic și asta înseamnă dorință de schimbare. Alegerile locale sunt un pic diferite, intervine personalitatea candidatului.
Dar așteptările există mai ales pe plan local.
Aici s-ar putea să se creeze niște diferențe, orașele care sunt mai agere, cu un primar cu o zecime, o sutime mai deștept, care poate să răspundă la întrebarea cum să rămână liceenii după ce termină liceul în oraș, de exemplu, cum să mă asigur că profesioniștii din anumite domenii nu pleacă în Vest sau la București, ce elemente am eu, de calitate a vieții, care să le spună oamenilor da, aici vreau să fac un copil, nu m-ar deranja să mai stau aici zece ani și nu simt că aș pierde ceva sau fac un sacrificiu. Asta va face diferența la nivel local. Civismul e mai complicat, ține și de educație și de încredere. Dar mare atenție la tineri. Ca peste tot în România, cu cât ai trăit mai mult în comunism, cu atâta e mai greu să ai încredere în alți oameni. Pentru că – nu doar în România – comunismul, forțând oamenii la activități comune, a distrus ideea de activitate comună. Când ești forțat să faci ceva, nu-ți mai place. Generațiile mai tinere nu au problema asta, au un pic mai multă încredere unii în ceilalți și în capacitatea lor de a construi împreună. Dar e o nuanță, nu e o regulă, poți avea 55 de ani și o muncă civică fenomenală sau să ai 21 de ani și să nu faci nimic, nu e o regulă a fizicii, e ceva legat mai degrabă de probabilități și de procente.
Citeşte interviul complet pe monitorulbt.ro
