Cei trei care au speriat tenisul

Întrebarea numărul 1. Este, oare, sârbul alintat Nole cel mai mare tenisman al tuturor timpurilor? Statisticile grăiesc că da, statistici care iau în consideraţie numai turneele de Grand Slam, adevărate pietre de încercare chiar şi pentru cei de pe piscuri, nu doar pentru cei de la poale care se uită cu jind în sus. O statistică făcută în 2017, pe baza rezultatelor din turneele majore, începând de la sferturi de finală (numai din perioada postbelică), îl mai consacra încă în fruntea ierarhiei all time pe Roger Federer. Aceeaşi statistică, actualizată la anul de faţă, îl urcă pe Djokovic pe prima poziţie, în faţa lui Federer şi Nadal. La o distanţă foarte mare de Connors, Lendl, Agassi şi ceilalţi. Într-un top 10, mai figurează doar doi jucători din garda veche, de dinainte de Era Open, legiunea australiană: Roy Emerson şi Ken Rosewall. Nici vorbă de legendarul Rod Laver, pe care nostalgicii anilor trecuţi, îl consideră şi acum GOAT (iniţialele de la Greatest Off All Time, şi nu „capră” cum înseamnă în engleză  cuvântul cu aceeaşi grafie). Emerson a rezistat mai mult decât conaţionalii săi fabuloşi pe scena tenisului amator, iar Rosewall, lansat în anii 1952-53, avea o vitalitate ieşită din comun: la 40 de ani juca o finală de Wimbledon, pierdută în cinci seturi în faţa puştanului Jimmy Connors.

Ceea ce s-a întâmplat în tenisul masculin în ultimele două decenii are semnul unicităţii. A apărut întâi Federer (Wimbledon 2003), apoi Nadal, apoi Djokovic. Cei trei au câştigat 66 de turnee de Grand Slam (Nole 24,Rafa 22 şi Roger 20), mai multe decât Sampras, Laver, Emerson, Borg, Agassi şi Lendl la un loc şi hegemonia lor a durat mult (şi poate mai durează?). Fireşte că au mai fost şi alţi câştigători de turnee majore de atunci, dar ponderea acestui triumvirat este copleşitoare: 66 de turnee din 89 disputate. Între timp, Roger s-a retras, Rafa Nadal simte şi el povara vremii, rămâne pe firmament doar Novak Djokovic care nu vrea să creadă că la 36 de ani organismul nu-l mai ascultă. Ştiind că sârbii, ca şi ibericii sunt mari „microbi” de fotbal, nu trebuie să ne mire că Nole, ca și Rafa, a luat exemplu de la Messi şi Cristiano, luptându-se cu recorduri care de care mai sofisticate şi mai apetisante.

A doua întrebare: este eşecul categoric al lui Djokovic la Melbourne 2024 în faţa lui Jannik Sinner un semn al schimbării de generaţie la vârf? Aici este mai greu de răspuns şi va trebui din nou să luăm triumviratul la pachet. Toţi cei trei au fost profesionişti până în măduva oaselor, au iubit tenisul cu fanatism trăgând de ei până la limita limitelor şi subordonând totul competiţiei. Spre deosebire de mulţi alţi sportivi, viaţa lor particulară a fost discretă, departe de luminile rampei: nici Mirka lui Roger, nici Xisca lui Rafa şi nici Jelena lui Nole nu au apărut în lumina reflectoarelor. Toţi trei au caractere deosebite, în ciuda unor acuzaţii nedemonstrate asupra lui Rafa şi a jenantului episod Melbourne 2023 din cariera lui Nole. De la Roger, rece ca un ceasornic elveţian, nici nu te puteai aştepta la aşa ceva. Dar acum, Federer este istorie, iar Nadal, avanpremiera istoriei (ca să nu spunem preistorie). Novak Djokovic este singurul dintre ei rămas pe baricade şi deocamdată nici nu vrea să audă de abandon.

Longevitatea celor trei s-a dovedit nu numai calităţii jocului etalat pe terenuri (estetica a fost mai mult apanajul lui Federer), dar şi a lipsei unei concurenţe de acest calibru. Scoţianul Andy Murray părea să se apropie decisiv, dar corpul său nu a fost de acord. Până acum, niciunul din generaţia aşteptată nu s-a înălţat la nivelul lor: nici legiunea rusă (includem aici şi pe neamţul Zverev, alături de Medvedev şi Rublev), nici „vikingii” Ruud şi Rune, cu atât mai puţin grecul Tsitsipas. Viitorul stă mai degrabă în aşezatul Jannik Sinner decât în (prea)exuberantul şi (prea)încrezătorul Alcaraz. Spaniolul a dat primul semnal, italianul tirolez a preluat ştafeta, dar până la a ajunge la cei trei care au speriat tenisul, mai trebuie să treacă destule turnee. Şi până atunci, n-ar fi exclus ca ambiţiosul Nole să mai adauge câteva turnee la cununa sa. Triumviratul a pus, involuntar, nişte bariere greu de depăşit, pentru unii chiar imposibil. Iar Djokovic pare mai nesăţios, singur pe baricade.

După retragerea lui Borg (în plină glorie, de neconceput la corifeii de azi), după declinul lui Sampras, au fost în tenisul masculin perioade de – hai să le zicem – interregn. Când au câştigat alde Kevin Curren sau Richard Krajicek mari turnee. S-ar putea să avem şi acum, pentru că longevitatea lui Nole, precum şi maturizarea lui Jannik sau Carlitos ar putea să mai dureze. De aceea, următoarele evoluţii pe scena tenisului devin extrem de interesante.

PS: Românul nostru, Ilie Năstase, a fost unul dintre cei mai dotaţi jucători din istoria tenisului. Dar şi unul dintre cei mai risipitori. Iată de ce cifrele sale nu se compară cu cele ale multora pomeniţi mai sus.