Cel mai mare proiect de investiţii din Iaşi se apropie de jumătate. Nu e vorba de asfalt, ci de apă. Vom depăşi termenele

sâmbătă, 14 ianuarie 2023, 02:50
3 MIN
 Cel mai mare proiect de investiţii din Iaşi se apropie de jumătate. Nu e vorba de asfalt, ci de apă. Vom depăşi termenele

Până să înceapă construirea Autostrăzii Unirii, cel mai mare proiect pe fonduri europene din judeţul Iaşi este cel al ApaVital, prin care sunt extinse reţelele de apă potabilă şi de canalizare şi sunt construite mai multe staţii de epurare a apelor uzate. 

Proiectul, pentru care a fost semnat contractul de finanţare cu doi ani în urmă prin Programul Operaţional Infrastructură Mare, are deja mai multe contracte de lucrări atribuite, iar primul dintre acestea ar trebui să fie gata în septembrie.

Cu investiţii de 508 milioane de euro de care va beneficia un sfert din populaţia judeţului, proiectul ApaVital de dezvoltare a infrastructurii de apă şi apă uzată se apropie de jumătatea perioadei de realizare. Practic, până acum „s-au dat” toate cele patru contracte de furnizare de echipamente, cu valori estimate între 3,5 şi 14,5 milioane de lei.

CITESTE SI: ApaVital încheie seria licitaţiilor pentru noi magistrale de apă cu cel mai mare contract din proiectul de extindere în judeţ. Iată comunele deservite!

Licitaţiile „grele” sunt însă pentru cele 14 contracte de lucrări care vor extinde reţeaua sau vor conecta până la final 113 localităţi din 41 de unităţi administrativ-teritoriale. Până la sfârşitul anului 2022, au fost lansate procedurile pentru toate cele 14 contracte. La mijlocul lunii decembrie a fost iniţiată procedura de atribuire a celui mai mare dintre ele.

Cu o valoare totală de aproape 300 de milioane de lei, pachetul de lucrări de pe axa Cristeşti-Tătăruşi-Valea Seacă-Lespezi a fost împărţit în două loturi. Pentru fiecare dintre ele, durata şantierului va fi de 25 de luni, începând imediat după semnarea contractului.

Ce se întâmplă cu finanţarea europeană după 2023

Nu doar pentru aceste ultime loturi, dar şi pentru cele mai multe pe care au început deja lucrările termenul de finalizare va depăşi limita de 31 decembrie 2023 a exerciţiului financiar european.

„Conform prevederilor contractului de finanţare pentru intervalul bugetar 2014-2020, România beneficiază de clauza N plus 3, ceea ce înseamnă ca termenul de finalizare pe proiecte este data de 31 decembrie 2023. Contractele a căror execuţie va depăşi limita de timp menţionată, vor fi fazate pe Programul Operaţional Dezvoltare Durabilă (PODD) 2021-2027”, au precizat reprezentanţii societăţii de apă la solicitarea Ziarul de Iaşi.

CITESTE SI: Apa chioară se scumpește masiv din nou: 33% apa, 45% canalizarea

Majoritatea contractelor de lucrări, denumite CL de la 1 la 14, sunt împărţite în loturi. Altfel spus, bilanţul de până acum este: 10 loturi atribuite, 15 în curs de atribuire. Primul contract a fost semnat pe 22 decembrie 2021, pentru extinderea sistemului de apă şi canalizare pe axa Voineşti-Gârbeşti.

Acesta ar urma să fie şi primul finalizat, cu termen 18 septembrie 2023. De altfel, anul acesta mai sunt „în program” să se încheie lucrările pe alte două loturi (în zona Podu Iloaiei-Tg. Frumos, respectiv în zona Miroslavei).

Daroconstruct SRL a prins 5 din cele 10 contracte – patru, în asociere cu alte firme, iar unul, concurând singură. Casrep SRL şi-a adjudecat trei contracte, iar Conest şi asocierea condusă de Teoval & Co au obţinut câte un contract. Cea din urmă firmă l-a semnat săptămâna aceasta, pentru un lot de lucrări care se vor desfăşura pe raza comunei Mogoşeşti (82,1 milioane de lei).

Nota de plată

Aşa cum am mai relatat, extinderea reţelelor are şi un preţ pe care trebuie să îl suporte beneficiarii serviciilor ApaVital. Cofinanţarea societăţii de apă la întregul proiect se ridică la 28 de milioane de euro, din care 25 de milioane reprezintă un credit obţinut de la BERD.

CITESTE SI: Restricţii severe la apă rece. ApaVital închide robinetul în zeci de localităţi din judeţ. Cum va fi la Iaşi?

Graficul de rambursare se bazează pe un program de scumpire a serviciilor, depăşit însă de evenimentele politico-economice din ultima vreme. Astfel, de la 1 ianuarie 2023, preţul metrului cub de apă a fost majorat la 8,15 lei (7,48 fără TVA), iar canalizarea costă 7,38 lei/mc (6,77 lei fără TVA), cu o treime mai mult decât anul trecut. 

Comentarii