Cerere de prietenie

luni, 10 iulie 2023, 01:50
1 MIN
 Cerere de prietenie

Alte însemnări mai mult sau mai puţin neînsemnate

În loc de introducere: Greu mai plec eu spre Amnaş, dar parcă şi mai greu plec de la Amnaş!

Ziua 471 de război (09.06.23)

The victory belongs to the most tenacious scrie mare la Roland Garros, citat fiind Roland Garros. Victoria aparţine celui/ celor mai tenace. De acord. Atâta doar că tenacitatea e o valoare neutră: şi ticălosul tenace victorie îşi face!

***

Dacă am uitat s-o spun, şi cred că am, atunci o spun acum şi aici: or băgat şi ăştia de la Skol mălai în bere (după ce am remarcat asta la Holsten!)!? No, să fie sănătoşi, eu unul Skol n-o să mai iau!

***

Originality is overrated. Smart people copy smart people.

Chestia e că n-am apucat să văd pentru ce naiba era reclama. Apoi am dat căutare: eToro!?

Mă rog, ideea e că asta sună, vorba unui fost premier, ca dracu'! Cel puţin pe la noi, într-o ţară plină de plagiatori. Dar hai că nici cu alţii (din alte ţări şi case mai mari) nu mi-e „ruşine”…

Ziua 475 de război

Am ajuns la 1480 de limacşi alogeni „culeşi” în patru zile, azi înregistrând o „recoltă” record: 409!

Ziua 479 de război

2116 (200 azi), deci. Mda, limaxul „spaniol” este o specie pe cât de supărătoare (ca să nu zic: dăunătoare – mi-au ras toată fasolea albă!), pe tot atât de uluitoare! Nu înţeleg ce caută adesea pe pereţi şi ziduri, dar mie îmi convine, de acolo îi iau ca din „oală”. Altfel, să vedeţi chestie: se desprind, când au interesul, de orice suprafaţă şi-şi dau drumul (în iarbă etc.), parcă având un mecanism anume (se strâng arc), dar altfel stau lipiţi straşnic de o frunză atunci când vrei să-i desprinzi – şi ferească să pui mâna pe ei, să te alegi cu lipiciul lor, o să ai probleme să-l dai jos şi va trebui să te cam freci ceva până reuşeşti! Apoi, dacă se urcă pe cartofi etc., îndeobşte stau pe dosul frunzelor, trebuie să te apleci şi să priveşti de jos ca să-i descoperi! Nuanţele de culoare merg de la maro închis până la roşu-portocaliu (îndeobşte ăia mari, maturi şi graşi) – maroul închis e un camuflaj bun, nu vă spun de câte ori am văzut o frunză veştedă uscată crezând că-i un limax şi nu vă pot spune de câte ori n-am văzut un limax pentru că părea o frunză uscată…

Ziua 481 de război

Aspirator special românesc, pentru aspirat praful de pe tobă!

Ziua 482 de război

Am în grădină doi pruni tineri (dar maturi de acum) care zici că îs gemeni: ori n-au nicio prună, ori una, hai două (unul are una, celălalt are două)!? Aşa, la alibi…

Cerere de prietenie

O primesc. Accept prietenia cu o persoană numită A. G., cu prenumele scris greşit. Greşeală de scriere? Habar n-am.

Nu trece o oră, că mă trezesc cu un mesaj pe messenger (în germană):

Bună, numele meu e A., sunt din Germania şi trăiesc în străinătate. Sufăr de o boală gravă care de 7 ani nu-mi mai dă nicio şansă la viaţă (cancer la sân). Soţul meu a murit acum 11 ani, n-am avut copii, am 880.000 la banca mea BORSORAMA, pe care mi-ar plăcea să-i donez unui om cu simţul răspunderii şi inimă bună. Când v-am văzut profilul Spiritul Domnului m-a dus la dumneavoastră. Dacă sunteţi interesat, scrieţi pe adresa mea de mail: (…)

Nu răspund. Ce să răspunzi la aşa ceva?

Vine numaidecât şi al doilea mesaj:

Fiule, te înţeleg pe deplin, dar trebuie să ai încredere în mine şi să-mi scrii pe contul meu de mail, ca să-ţi pot da indicaţii pe care trebuie să le urmezi ca să vireze moştenirea mea rapid în contul tău. Trebuie să ai încredere în mine

S-a cam schimbat tonul, nu-i aşa? Mă rog, dincolo de ceva greşeli de limbă şi de nume (există banca Boursorama), treaba mie îmi miroase a schemă de schemă.

Ziua 485 de război

„… medic român devenit episcop acum 2000 de ani”!? Reclamă radio (RRA) la unul Birta şi cărţile sale. Hă? Acum 2000 de ani? Zău?

***

Nuhr im Ersten din 8 iunie. Invitată şi cabaretista Simone Solga (Ossideutsche). Care zice că s-a dus la o agenţie de turism:

Vreau să plec undeva unde să nu fie nemţi!

Răspunsul tipei de la agenţie:

Păi, ia mergeţi seara la plimbare prin parcul oraşului!

Ziua 489 de război

Ha! Ştire RRA, azi: arestări la Paris ale unora ce practicau alba-neagra, şeful presupus al GIO, român, a scăpat, însă! Păi, dacă am pomenit într-un articol recent că lasă că am văzut eu jucându-se alba-neagra sub Turnul Eiffel…

Ziua 490 de război

Senatoarea Diana Şoşoacă, după înăsprirea regulilor pentru parlamentarii care provoacă mereu scandal: „Pe mine nu mă opreşte decât Dumnezeu!

Tare-n clanţă, Tanţa!

Ziua 493 de război

Poantă de la unul din cei doi cumnaţi ai mei: La noi poţi să mănânci de pe jos, mereu găseşti câte ceva!

Ziua 495 de război

2639 de limacşi bruni. Cu vreo 1200 mai mulţi decât anul trecut, până cam la aceeaşi dată. Când găsesc cu sutele, mă îngrijorează. Când nu prea mai găsesc, mă nelinişteşte. Oricum, poţi câştiga câte o bătălie cu ei, dar nu şi războiul.

***

Notat în tren, joi seara (6 iulie)

Ardealul: deal vale, deal vale -/ fără înţepături, doar moale.

 

Michael Astner este poet, traducător şi publicist

Comentarii