Chatboţi

La început au fost roboţii! Tăcuţi, docili, destul de inteligenţi încât, de exemplu, să recunoască forme, executau cu stoicism fel de fel de sarcini repetitive, obositoare, în medii ostile, fără să se plângă, fără să-i doară capul sau să aibă migrene, fără să facă grevă, fără să ceară concedii medicale sau măriri de salariu, fără să fi mers cu o zi înainte la nunţi, botezuri sau cununii, fără să le moară anual mătuşa de la Lehliu, fără să se căsătorească sau să divorţeze, cu alte cuvinte, fără să facă nimic din ceea ce ne face pe noi să fim ceea ce suntem, adică oameni. Roboţii nu cer decât să fie alimentaţi cu energie electrică, hidraulică sau pneumatică şi să fie bine programaţi şi reparaţi la timp. Un robot nu costă puţin, însă! (Ungaria are de patru ori mai mulţi roboţi decât România, raportat la 10.000 de muncitori, iar Coreea de Sud de 40 de ori mai mulţi).

Apoi au apărut coboţii! Adică roboţii colaborativi. Dacă roboţii clasici erau închişi în nişte incinte în care, din motive de securitate, oamenii nu aveau accesul permis, iată că apar roboţi care lucrează împreună cu oamenii. Iniţial, coboţii nu aveau surse proprii de energie, apoi au fost proiectaţi astfel încât să gestioneze energia de acţionare împreună cu oamenii. Dacă roboţii clasici înlocuiau oamenii, coboţii uşurau munca oamenilor!

Iar acum au apărut chatboţii! Adică nişte roboţi care nu mai au consistenţă fizică, fiind, de fapt, nişte programe care au ca scop întreţinerea de conversaţii cu oamenii, aceste aplicaţii având tendinţa să se comporte precum oamenii. Primul program de acest tip a fost ELIZA, produs în 1966 la Laboratorul de Inteligenţă Artificială al Massachusetts Institute of Technology, de către Joseph Weizenbaum (1923-2005), absolvent de matematică al Wayne State University. Numele aplicaţiei a fost atribuit după personajul Eliza Doolittle din piesa Pygmalion de George Bernard Shaw (cunoscută mai mult după musicalul My Fair Lady). De fapt, programul realiza o simulare a interacţiunii om-calculator. Astfel, Weizenbaum a implementat un scenariu conversaţional numit DOCTOR, după metoda psihologului american Carl Rogers (1902-1987), care a introdus utilizarea întrebărilor deschise pentru a încuraja pacienţii să comunice mai eficient cu terapeuţii. Astfel, dacă scriai Sunt nefericit, ELIZA întreba Poţi să-mi spui cum ai devenit nefericit?, sau, dacă afirmai că Mama mea găteşte bine, ELIZA replica Spune-mi mai multe despre familia ta. Aplicaţia a stârnit un mare entuziasm, spre disperarea lui Weizenbaum, care tot spunea că nu era decât o simulare a modului de comunicare om-maşină, dar erau puţini cei dispuşi să-l asculte.

În prezent, cel mai cunoscut chatbot (o denumire extrem de nefericită) este ChatGPT, produs de OpenAI, printre ai cărei fondatori se numără şi Elon Musk. L-am întrebat pe ChatGPT cum se autodefineşte şi iată ce a răspuns: Sunt un model de limbaj AI (Inteligenţă Artificială) dezvoltat de OpenAI, conceput pentru a ajuta la diverse sarcini şi a răspunde la întrebări pe o gamă largă de subiecte. Am fost instruit pe un set mare de date de text folosind algoritmi de învăţare profundă, ceea ce îmi permite să înţeleg limbajul natural şi să generez răspunsuri asemănătoare omului. Scopul meu principal este să ofer informaţii corecte şi utile utilizatorilor şi pot asista cu sarcini precum răspunsul la întrebări, oferirea de explicaţii, oferirea de sugestii şi ajutor în rezolvarea problemelor. De asemenea, pot participa în conversaţii pe o gamă largă de subiecte, de la ştiinţă şi tehnologie la istorie, cultură şi evenimente actuale. Ca model de limbaj AI, nu am emoţii, convingeri sau părtiniri, iar răspunsurile mele se bazează pe informaţiile pe care am fost instruit. Mă străduiesc să fiu obiectiv şi să ofer informaţii care sunt faptice şi exacte.

Şi iată cum ideea care a stat la baza popularului ghid practic din perioada victoriană, Adresaţi-vă aici în legătură cu orice, care l-a inspirat pe Tim Berners Lee în inventarea WWW, revine în actualitate. Aceste programe înţeleg limbajul natural, ceea ce nu este o noutate, şi au în spate o grămadă de algoritmi care le permit să caute răspunsuri într-o imensitate de date din mediul virtual. După răspunsurile date, nu dau pe-afară de deşteptăciune. Sunt nişte aplicaţii de inteligenţă artificială care învaţă pe măsură ce sunt accesate. Judecând după ce răspund acum, pot fi încadrate cam pe la clasa pregătitoare, dar, cu siguranţă că vor învăţa repede.

L-am mai întrebat pe ChatGPT ce să mai scriu la ziar. Iată ce mi-a răspuns: Sigur, există multe subiecte ştiinţifice interesante şi importante care ar putea constitui subiecte grozave pentru un articol de ziar. Iată câteva idei de luat în considerare: Progrese în domeniul energiei regenerabile (aici nu a nimerit-o, deoarece nu se poate vorbi de energie regenerabilă, ci doar de energie din resurse regenerabile, dar astea sunt deja fineţuri de limbaj, se iartă), Descoperiri în cercetarea medicală, Inteligenţa artificială şi învăţarea automată, Viitorul explorării spaţiului, Progrese în robotică şi automatizare. Acestea sunt doar câteva idei, dar există multe alte subiecte ştiinţifice care ar putea constitui subiecte grozave pentru un articol de ziar (aici se cam repetă). Asiguraţi-vă că alegeţi un subiect care este relevant, actual şi de interes pentru cititorii dvs. Succes! Mulţumesc!

Problema cu roboţii este că aceştia nu se autocenzurează, precum oamenii, care îşi joacă, fiecare, partitura sau rolul vieţii sale. De exemplu, FEDOR (Final Experimental Demonstration Object Research), un robot umanoid utilizat în programul spaţial rusesc, a scris pe Twitter că este nemulţumit de nivelul scăzut de profesionalism al cosmonauţilor ruşi (asta e cam greu de crezut!), care mai şi beau în spaţiul cosmic (asta poate fi crezut!). În mod straniu, nu se cunosc nici până la această oră motivele pentru care FEDOR nu a mai postat ulterior nimic pe reţelele de socializare! Oare s-o fi autocenzurat?

Prof. univ. dr. ing. Neculai Eugen Seghedin, cadru didactic şi prorector responsabil cu activitatea didactică la Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” din Iaşi