Cine se teme de FB şi de altele asemenea?

Trebuie să recunosc faptul că atunci când am auzit de reglementări ale reţelelor sociale, m-am gândit la reglementări personale referitoare la modul în care noi utilizăm aceste reţele, la limitarea liber consimţită a accesului la aceste reţele, la diminuarea dependenţei unora dintre noi faţă de aceste instrumente ale tehnologiei şi în nici un caz la o legislaţie care să intervină asupra reţelelor sociale, care s-au născut pe cale naturală şi care fac parte, natural, din viaţa noastră, în măsura în care dorim acest lucru!

Cred că trebuie să se facă separaţie între reglementările interne şi externe ale reţelelor sociale, fără a uita că acestea sunt, de fapt, nişte afaceri, la care profitul este direct proporţional cu numărul de utilizatori.

În ceea ce priveşte reglementările interne, există, în spatele fiecărei reţele sociale, diverse aplicaţii de inteligenţă artificială care permit, de exemplu, ca fiecare utilizator să primească informaţii în funcţie de profilul său, de prietenii săi, de preocupările sale, ceea ce nu este deloc rău. Toate aceste aplicaţii nu au în vedere decât fidelizarea clientului, ceea ce fac toţi cei care vor să ne ofere ceva! Bineînţeles că oferta este pe bani, direct sau indirect! De asemenea, reţelele sociale de mare audienţă au politici foarte ferme în ceea ce priveşte împiedicarea transmiterii unor informaţii cu conţinut ilegal sau imoral.

Referitor la reglementările externe, trebuie să recunosc faptul că nu am citit de multă vreme un text aşa de lemnos precum declaraţia lui Thierry Breton, comisarul UE pentru Piaţa Internă, în legătură cu Legea Serviciilor Digitale şi Legea Pieţelor Digitale. Se spune că noile legi prevăd reguli de eliminare a produselor ilegale, serviciilor ilegale şi conţinutului ilegal din sfera online. Păi, dacă sunt ilegale, ce rost mai are o nouă reglementare? Apare şi următoarea formulare din documentele europene: vasta putere a reţelelor de socializare şi impactul lor îngrijorător asupra politicii şi libertăţii de exprimare. Problema este aceea a posibilităţii de exprimare a unor neadevăruri, a unor informaţii false, a unor campanii de denigrare etc. Dar acest lucru nu este o noutate! S-a scris enorm de multă literatură pe baze ideologice, de exemplu, de extracţie comunistă sau fascistă! De asemenea, s-a scris enorm de multă literatură pur şi simplu proastă, criticul literar Alexandru Ştefănescu afirmând odată că a citit mult mai multe cărţi proaste decât bune, pentru că, deh, aşa este fişa postului! Încercarea de a reglementa reţelele sociale prin prisma limitării accesului publicului la informaţii nocive este lamentabilă. Soluţia este binecunoscută: un public educat şi instruit este cel care face diferenţa între good news şi fake news, cu toate că regula nu se aplică în mod necondiţionat! Da, există un segment de populaţie care este convinsă de existenţa tunelurilor pe sub Marea Neagră, prin care pastorii români duceau oi turcilor, sau de Munţii Bucegi ca centru energetic al lumii, sau de faptul că Pământul este plat. Pentru ca unii să aibă astfel de certitudini nu este nevoie de reţele sociale!

De fapt, este vorba nu despre libertatea de exprimare, ci de posibilitatea agregării şi amplificării foarte eficiente a convingerilor individuale care pot genera curente de opinii devastatoare pentru puterea politică. Nu ştiu dacă politicienii europeni, care se tem toţi pentru fotoliile lor, au citit eseul lui Václav Havel din 1978, dar sunt convins că ştiu, cu toţii, despre ceea ce înseamnă Puterea celor fără de putere!

Prof. univ. dr. ing. Neculai Eugen Seghedin, cadru didactic şi prorector responsabil cu activitatea didactică la Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” din Iaşi