Consiliul European de iarnă (I)

Mâine va începe la Bruxelles un important Consiliu European, ordinea de zi cuprinzând, printre altele, şi tema extinderii Uniunii Europene. Nu este singurul subiect important, în condiţiile în care blocul comunitar se confruntă cu numeroase probleme, atât în interior, cât şi în planul relaţiilor internaţionale. Dar, aşa cum remarcă majoritatea observatorilor politici, agenda extinderii este cea mai riscantă, iar printre subiectele ce o compun se numără decizia de a începe (sau nu) negocieri de aderare cu Ucraina, Republica Moldova, respectiv Bosnia şi Herţegovina.

Pe de altă parte, ziua de astăzi va fi dominată de summit-ul UE – Balcanii de Vest, întâlnire programată în preziua Consiliului European tocmai pentru a le permite şefilor de state şi guverne din Uniune să-şi formeze o imagine mai clară asupra subiectelor ce implică această regiune – o regiune aflată, după cum se ştie, pe harta extinderii. Ar fi de aşteptat ca discuţiile să includă o analiză atentă a eforturilor autorităţilor din Bosnia şi Herţegovina, care speră să primească lumină verde pentru negocierile de aderare, la Consiliul European. După cum se ştie, Comisia Europeană a recomandat începerea negocierilor cu Ucraina şi Republica Moldova, dar a condiţionat recomandarea similară pentru Bosnia şi Herţegovina de satisfacerea unui ansamblu de condiţii. Iar aceste solicitări vizează teme fundamentale precum statul de drept, corupţia şi protejarea libertăţilor fundamentale, astfel că este de aşteptat ca liderii europeni să trateze situaţia cu mare atenţie.

Există o legătură discretă, dar puternică între cazul bosniac şi cel al candidaţilor din Est, Ucraina şi Republica Moldova. În principiu, ar trebui să ne aşteptăm ca o serie de ţări – între care Ungaria şi, probabil, Austria – să insiste ca Bosnia şi Herţegovina să nu fie lăsată în urmă, să nu fie „desprinsă” de cuplul Kiev-Chişinău. Cu toate problemele lor multe şi mari, Ucraina şi Republica Moldova sunt state mult mai bine consolidate decât Bosnia şi Herţegovina, ale cărei autorităţi funcţionează într-o manieră haotică, în primul rând din cauza tendinţelor secesioniste din zona sârbă. Dar, pentru guvernul maghiar condus de Viktor Orbán, această nobilă dorinţă de a nu frâna integrarea bosniacă este şi o acoperire pentru o altă dorinţă – nu la fel de nobilă, dar mult mai aprigă: aceea de a întârzia cât mai mult începerea negocierilor cu Ucraina.

Am ajuns, astfel, la punctul cel mai fierbinte al Consiliului European: va îndrăzni premierul maghiar să îşi folosească dreptul de veto în privinţa Ucrainei? Toată lumea ştie că, dacă nu există consens în favoarea Ucrainei, atunci nu va exista nicio decizie de începere a negocierilor – nici cu Republica Moldova, nici cu Bosnia şi Herţegovina. Liderii europeni şi-ar recunoaşte eşecul şi ar lăsa subiectul pentru mai târziu, probabil pentru a doua jumătate a anului 2024. Cu alte cuvinte, Budapesta ar bloca sau, oricum, ar întârzia această etapă din procesul de extindere a UE, spre marea bucurie a bunului său prieten, preşedintele rus Vladimir Putin.

Toţi cei care s-au preocupat de premierul maghiar şi de stilul său de conducere ştiu că nimic nu este exclus. Spre exemplu, poate că recenta decizie a COREPER (Comitetul Reprezentanţilor Permanenţi) de a accepta, în sfârşit, „PNRR”-ul maghiar are ceva de a face cu dorinţa statelor-membre de a înmuia atitudinea Budapestei faţă de instituţiile Uniunii. Desigur, COREPER este un for în care se poartă negocieri şi care înaintează dosarele către Consiliu, decizia revenind miniştrilor statelor-membre. Dar acordul din COREPER poate fi tratat drept un semnal adresat Ungariei că Bruxelles-ul este dispus să-şi flexibilizeze poziţia. Întrebarea este dacă domnul Orbán va fi dispus să „clipească” în jocul nervilor pe care îl dispută, de ani buni, cu Comisia Europeană. Şi ce anume va (mai) cere în schimbul cedării.

Pentru UE, în ansamblul ei, nereuşita în a începe negocierile cu Ucraina ar fi un eşec major de imagine. Incapacitatea de a oferi această recunoaştere politică suplimentară autorităţilor de la Kiev va provoca resentimente şi va servi de minune propagandei ruse. Nimeni nu îşi face iluzii în privinţa duratei acestor negocieri, mai ales că statele din Balcanii de Vest pot oferi cu uşurinţă un exemplu (negativ). Dar o eventuală amânare, mai ales dacă s-ar conjuga cu incapacitatea de a vota sprijinul financiar promis – iarăşi, prin opoziţia Ungariei – ar transmite un mesaj foarte neplăcut. În chestiunea ajutorului financiar (50 miliarde euro) se pot imagina planuri alternative care să scurtcircuiteze un eventual veto. Negocierile de aderare, însă, nu pot începe decât dacă există unanimitate, iar pentru aceasta trebuie să se discute raţional, fără nervi, cu Viktor Orbán.