Dan Caşcaval, ales vicepreşedinte în noua conducere a Consiliului Naţional al Rectorilor

vineri, 18 septembrie 2020, 18:15
2 MIN
 Dan Caşcaval, ales vicepreşedinte în noua conducere a Consiliului Naţional al Rectorilor

Astăzi, 18 septembrie, a fost aleasă noua conducere a Consiliului Naţional al Rectorilor (CNR), prin vot secret, cu 68 de voturi pentru şi un vot împotrivă, a informat instituţia, într-un comunicat.

Preşedinte a fost reales Sorin Cîmpeanu. Votul a avut loc în contextul în care SNSPA anunţase că mandatul de preşedinte al lui Cîmpeanu a expirat în mai 2020.

 Noua conducere a CNR a fost decisă la Braşov, la Universitatea „Transilvania”, în cadrul reuniunii Plenului Consiliului Naţional al Rectorilor din România, în prezenţa a 69 de rectori, reprezentanţi ai universităţilor româneşti. Actuala conducere este formată din: Preşedinte: Sorin Cîmpeanu – Universitatea de Ştiinte Agronomice şi Medicină Veterinară din Bucureşti Secretar General: Mihnea Costoiu – Universitatea Politehnica din Bucureşti Vicepreşedinţi: Ioan Abrudan – Universitatea “Transilvania” din Braşov Leonard Azamfirei – Universitatea de Medicină şi Farmacie, Ştiinţe şi Tehnologie “George Emil Palade” din Târgu Mureş Daniel Breaz – Universitatea “1 Decembrie 1918 “ din Alba Iulia Ghiţă Bârsan – Academia Forţelor Terestre “Nicolae Bălcescu din Sibiu Dan Caşcaval – Universitatea Tehnică “Gheorghe Asachi” din Iaşi Cristiana Cristureanu – Universitatea Creştină “Dimitrie Cantemir” din Bucureşti Daniel David – Universitatea “Babeş Bolyai” din Cluj Nicolae Istudor – Academia de Studii Economice din Bucureşti Viorel Jinga – Universitatea de Medicină şi Farmacie “Carol Davila” din Bucureşti Diana Moş – Universitatea Natională de Muzică din Bucureşti Costel Negricea – Universitatea Romano – Americană din Bucureşti Marilen Pirtea – Universitatea de Vest din Timişoara Valentin Popa – Universitatea Ştefan cel Mare din Suceava Marian Preda – Universitatea din Bucureşti Sorin Radu – Universitatea “Lucian Blaga” din Sibiu Cezar Spînu– Universitatea din Craiova Radu Văcăreanu – Universitatea Tehnică de Construcţii din Bucureşti.

Comentarii