De ce este preferată varianta majorarii taxelor şi a impozitelor şi ignorată cea a reducerii cheltuielilor?

În spaţiul public a fost lansată în urmă cu o săptămână tema modificării taxelor şi impozitelor. S-a avansat chiar şi un termen limită, respectiv 1 septembrie 2023. Desigur, chestiunea a ajuns la urechile celor interesaţi pe surse. Nimeni din Guvern sau din Coaliţia de la putere nu a ieşit public să îşi asume că vor să-i taxeze pe români în plus. Tot pe surse apar tot felul de liste cu taxele şi impozitele ce ar urma să fie modificate, mărite mai exact. Pe scurt, ar urma să se umble la: acciza la carburanţi, la cea pe produsele care conţin zahăr (n.r. – ce grijuliu este Guvernul cu sănătatea noastră), la impozitul pe microîntreprinderi, la cel pe jocurile de noroc, la impozitul pe veniturile din dividende, să se reţină contribuţie pe sănătate la tichetele de masă şi voucherele de vacanţă, TVA-ul să fie mărit la 19% pentru restaurante, hoteluri, produse de lux şi 9% pentru transportul cu mocăniţa, telegondola şi barca, iar impozitul pe proprietăţile (n.r. – totalul imobilelor deţinute de o persoană) care depăşesc valoarea de 500.000 de euro să urce automat la 1%. Lista este însă deschisă. Problemele şi semnele de întrebare cauzate de această modificare precipitată nu au întârziat să apară.

În primul rând, o chestiune destul de delicată este cea a termenului la care se doreşte să intre în vigoare aceste modificări. „(1) Prezentul cod se modifică şi se completează prin lege, care intră în vigoare în termen de minimum 6 luni de la publicarea în Monitorul Oficial al României, Partea I. (2) În cazul în care prin lege se introduc impozite, taxe sau contribuţii obligatorii noi, se majorează cele existente, se elimină sau se reduc facilităţi existente, acestea vor intra în vigoare cu data de 1 ianuarie a fiecărui an şi vor rămâne nemodificate cel puţin pe parcursul acelui an. (3) În situaţia în care modificările şi/sau completările se adoptă prin ordonanţe, se pot prevedea termene mai scurte de intrare în vigoare, dar nu mai puţin de 15 zile de la data publicării, cu excepţia situaţiilor prevăzute la alin. (2). (4) Fac excepţie de la prevederile alin. (1) şi (2) modificările care decurg din angajamentele internaţionale ale României”, se arată în Codul Fiscal. De aici se vede limpede că adoptarea unor modificări fiscale se poate face doar printr-un şiretlic legislativ, greu de explicat publicului şi care poate oricând să pice în faţa unei sesizări la Curtea Constituţională. Pe această temă, Florin Jianu, preşedintele Consiliului Naţional al Întreprinderilor Mici şi Mijlocii din România, a spus că orice fel de modificare fiscală trebuie făcută de la 1 ianuarie 2024, iar Guvernul trebuie să dea primul exemplu în privinţa echilibrării bugetului de stat şi, mai ales, a cheltuielilor. Mai clar de atât nici nu se putea!

În al doilea rând, mărirea taxelor vine la pachet cu un cost de oportunitate. Cel mai probabil, patronii vor cântări asupra riscului de a trece o parte din activitate la negru sau să plătească taxe mai mari. Dacă profitul înclină în favoarea primei opţiuni, aproape sigur ei o vor pune în practică. În lipsa unor măsuri coercitive imediate, de altfel greu de pus în practică după cum s-a văzut în trecut, în loc să avem încasări mai mari la stat ne vom trezi cu găuri. Majorarea TVA în alimentaţia publică şi hoteluri poate avea acelaşi efect. Consumatorii vor renunţa să mai cumpere la fel de multe produse/ servicii şi prin urmare încasările se vor reduce. Un fenomen similar a fost constatat de către producătorii de băuturi alcoolice care au raportat vânzări mai mici, în prima parte a anului 2023, odată cu majorarea la începutul acestui an a accizelor din domeniu.

În al treilea rând, nu este de neglijat efectul majorării accizelor la carburanţi şi a TVA-ului. Măsura are repercusiuni imediate în economie datorită faptului că preţurile vor fi indexate cu cuantumul majorării. Aceasta va conduce în termen extrem de scurt la creşterea generalizată a preţurilor, deci la inflaţie. Dacă luăm în calcul şi efectul de anticipaţie a consumatorilor este posibil ca saltul să nu fie direct proporţional cu majorarea, ci chiar mai mare.

Să nu uităm nici de faptul că orice majorare de taxe este văzută ca o deposedare din partea Guvernului. Este percepută ca un furt, ca şi cum un hoţ nevăzut îţi bagă mâna în buzunar şi te trezeşti peste noapte că ai mai puţini bani decât ştiai. Măsura îi va nemulţumi deopotrivă şi pe cei bogaţi, şi pe cei lipsiţi de mijloace decente de trai, însă cei efectiv afectaţi vor fi cei sărăci. Românii cu bani au puse deoparte destule resurse pentru un trai decent pentru o perioadă destul de lungă.

Obsesia Guvernului Ciolacu de a majora taxele mai bine s-ar transforma într-o „manie” pentru economie. În loc să arunce cu bani publici pe diverse flecuşteţe sau pe mofturile amantelor, mai bine ar chivernisi fondurile adunate la buget cu mai multă parcimonie. Este preferată, însă, prima varianta. Mai uşor este să spui că patronii sau multinaţionalele sunt avare şi fac orice le stă în putere să nu plătească bani la stat decât să explici de ce nu ai fost în stare să ţii cheltuielile în frâu. Este mult mai uşor să vinzi astfel de lozinci publicului decât să încerci să te încadrezi cu cheltuielile în limita veniturilor. Este uşor şi comod şi poţi câştiga şi puncte electorale în plus dacă spui că ai un duşman, chiar şi imaginar, cu care te faci că te lupţi. Şmecheria cu „alţii sunt de vină” este la fel de veche ca şi lumea, din cauza ei s-au dus chiar şi războaie mondiale.