De la Manchester la Ovidiu

Două evenimente contrastante frământă microbistul de Dâmboviţa, Bahlui, Dunăre, Someş, Jiu şi alte ape frumos curgătoare de pe la noi. Unul s-a consumat în Europa şi continuă să reverbereze: s-au stabilit finalistele Cupelor Europene, în special Liga Campionilor. Celălalt urmează în țară, meciul Farul-FCSB, căruia i se simt reverberaţiile chiar înainte de a începe.Deşi termene de comparaţie între fotbalul nostru şi cel mare nu mai există demult, între simfonia fotbalistică europeană şi manelăraia dîmboviţeană sunt trăsături comune. Începând cu densitatea crescândă a specialiştilor, la noi, ca şi la ei; apoi trecerea în surdină a analizei jocurilor, de către antrenori, sau chiar jurnalişti specializaţi, în favoarea comentariilor referitoare la arbitraj.

Nu numai în România: rememoraţi declaraţiile de la ambele manşe a semifinalei Real-Manchester City, emise de un titan al antrenoratului european: Carlo Ancelotti. Acest Ancelotti, care a reuşit ceea ce nici mult-prea-lăudatul Mourinho n-a izbutit. Să-şi imprime propria concepţie de joc la Real Madrid. Crescut (ca antrenor) la şcoala italiană, îmbibată de reminiscenţe ale catenaccio, don Carlo s-a redefinit şi a ajuns să cucerească trofee pe „Bernabeu”. Însă, echilibratul Ancelotti pare să se comporte uneori precum Hagi sau Dorinel când vorbeşte despre arbitraje (culmea „Dan Petrescu” în acest domeniu e greu de atins!). Şi ştie, săracul, de ce: după acest 0-4 umilitor pentru blazonul Realului, Ancelotti pare să cadă în dizgraţie. Şi durerea dizgraţiei este direct proporţională cu înălţimea de start.

Dincolo, Guardiola, care aproape că a cucerit primul trofeu european după mai bine de un deceniu, a reuşit să se reinventeze din mers. A simţit că jocul său de pase este învăţat din ce în ce mai bine de adversari, l-a perfecţiont prin plus de rigoare, a inovat cât a putut să inoveze şi returul de pe „Ettihad” a arătat un fotbal ultraofensiv, care a îngenuncheat Realul cu propriile arme. Mulţi arată spre revirimentul cluburilor italiene, crezând că Inzaghi cel mic va înghiţi jocul Barcelonei, dar e greu de imaginat că o maşinărie ca a „cetăţenilor” va fi învinsă de o echipă ultradefensivă.

Ceea ce se vede limpede, şi nu de ieri-alaltăieri, este că fotbalul s-a schimbat. Antrenorii nu mai sunt prizonierii sistemelor, iar rolul managerilor doldora de bani este decisiv. Niciun patron nu deschide larg punga şi nici sponsorii şi spectatorii nu dau buzna pentru o autobază bine pusă la punct de un antrenor inteligent. Patronii sunt ahtiaţi după vedete, iar vedetele nu vor antrenor care să-i pună (şi) la munca de jos.

Revenind la oile noastre, finala care se preconizează mâine, la Ovidiu, Farul-FCSB nu-i chiar o finală. Campionatul va fi jucat numai dacă bate Farul, dacă câştigă echipa lui „Becalambous” se mai pot schimba lucruri în ultima etapă. Presiunea este pe umerii fecesebimii şi se observă că se fac surprinse multe instalaţii de depresurizare pe diverse canale, mai ales mediatice. Fie că ar fi mai bine să câştige FCSB că are mai multă experienţă internaţională (0-10 cu Silkeborg!), fie că cifrele arată că Charalambous este superior lui Hagi, fie că suspendarea lui Alibec este o lovitură mortală pentru Farul, etc. În mare, în presa dâmboviţeană şi pe la televiziuni se vorbeşte mai mult de Becali decât de Farul, spre iritarea lui Hagi. Care, cu toate că are uneori derapaje de prost gust, are şi dreptatea lui. „Dar despre cifrele Farului de ce nu se spune nimic?”, a izbucnit recent ”machidonul”.

Discuţiile pe marginea a ce a fost şi a ce va fi, sunt şi vor fi dominante şi la noi, ca şi în fotbalul avansat. Dacă Guardiola şi City vor repeta spectacolul şi în finala cu Inter, s-ar putea spune că fotbalul spumant va fi triumfat. Dacă nu, fotbalul cerebral-defensiv de tip italian mai are de spus multe şi (din păcate) mărunte. Adică meschine.

La noi, victoria Farului ar putea însemna victoria concepţiei Hagi, cu accentul pe creşterea de copii talentaţi şi vânzarea lor. În plus, de la debutul său modest în carieră de acum peste două decenii, antrenorul a progresat enorm. Hagi de acum nu seamănă nici măcar cu cu cel care a dus Viitorul către titlu, în 2017. Este un antrenor cu personalitate, fără a fi prizonierul unui modul tactic şi-şi poate surprinde oponentul prin mişcări neaşteptate. Ca să nu mai spunem, că Hagi este în primul rând manager şi nu dă socoteală nimănui.

Ce s-ar întâmpla dacă se impune FCSB? Nu spunem că Gigi s-ar crede cel mai mare antrenor român fiindcă se crede de pe acum. Dar sistemul său managerial de satrapie, cu antrenori mărunţi şi obedienţi, cu indicaţii date telefonic din loje, dominate de inconsecvenţă logică ar fi soluţia certificată pentru managerul din Pipera. Marea nenorocire ar fi posibilitatea ca asemenea idei să facă pui, fiind însuşite şi de alţi satrapi. Pentru aceasta, deznodământul campionatului 2022-2023 ar putea fi de o importanţă maximă.