Dezvăluirea unor foști colegi despre șoferul care a provocat tragedia din Ialomița

marți, 08 octombrie 2019, 10:59
3 MIN
 Dezvăluirea unor foști colegi despre șoferul care a provocat tragedia din Ialomița

Șoferul de TIR, care a intrat pe contrasens și a provocat tragedia din Ialomița soldată cu 10 morți, avea momente în care ațipea la volan.

Foștii săi colegi susțin că au asistat la astfel de episoade care i-au înspăimântat. Nici anchetatorii nu exclud această variantă, dar iau în calcul și neadaptarea vitezei la condițiile de drum sau chiar o problemă de sănătate, potrivit stirileprotv.

Între timp, medicii spun că cele șapte femei rănite, care au supraviețuit accidentului, sunt în stare stabilă și speră că se vor putea întoarce, în curând, acasă. Cea mai tânără dintre ele are 19 ani. 

Șase din cele șapte femei care au scăpat cu viaţă din această tragedie sunt internate în spitale din capitală. Luni au fost vizitate de Ministrul Sănătăţii, care le-a încurajat.

Cele două femei de la spitalul Floreasca, de 39 şi 45 de ani, au fost detubate, dar se află în continuare la terapie intensivă. Respiră fără ajutorul aparatelor, vorbesc, starea lor s-a îmbunătăţit. Dar cu toate astea, vor avea nevoie de alte intervenţii chirurgicale şi de o recuperare de lungă durată şi vor ieşi din spital după, probabil, câteva săptămâni.

Ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea: “Starea lor este stabilă. Am discutat cu toate, inclusiv cu tânăra de 19 ani care a fost detubată. Mi-au spus că au simţit doar o bubuitură şi că de atunci nu-şi mai aduc aminte. Și m-a surprins optimismul lor. Cea de 19 ani mi-a spus că îi e dor de mamă.”

Fata şi-ar putea petrece toată viaţa într-un scaun cu rotile, însă medicii sunt optimişti în privinţa şanselor de recuperare. Rănitele vor discuta însă şi cu un psiholog care le va ajuta să depăşească această traumă. Sub ochii lor au murit opt colege, dar şi cei doi şoferi: Cel care le ducea spre muncă şi cel care a produs această tragedie.

Reprezentanţii companiei unde lucra ne-au transmis că bărbatul de 42 de ani nu era un angajat problemă şi nu ar fi provocat alte incidente în trafic. Nu ar fi avut nici viteză, pentru că GPS-ul ar fi arătat că a mers cu cel mult 55 de kilometri la oră în momentul impactului.

În schimb, un coleg susţine că l-a văzut aţipind de 3 ori la volan într-o cursă mai mică de o sută de kilometri.

Pe de altă parte, tahograful cu care era dotat TIR-ul nu funcţiona. Era o cursă scurtă, aşa că nu era necesară aparatura care înregistrează viteza autovehiculului şi timpii de odihnă.

Chiar dacă ar fi funcţionat nu ar fi reprezentat o probă esenţială, ne-a declarat sub protecţia anonimatului, un agent de poliţie de la rutieră.

Din 10 TIR-uri controlate, la opt se depistează diferite manevre făcute de şoferi pentru măsluirea timpilor de mers.

Poliţist: “Nu avem cititoare pentru tahografe. E unul la autostrăzi şi atât. Tu îl prinzi că are magneţi montaţi pe tahograf şi îi faci proces verbal că îl opreşti să mai circule 7 ore. Și pleci şi el pleacă mai departe şi colegul din alt judeţ nu ştie că ăla are interzis să mai circule. În alte ţări se iau plăcuţele imediat. Asta ar trebui să se schimbe şi la noi.”

În schimb, ministrul Transporturilor anunţă că vrea să introducă scanere de retină pentru a depista şoferii obosiţi.

Comentarii