Director nou numit la Regia Naţională a Pădurilor-Romsilva

marți, 13 octombrie 2020, 13:02
1 MIN
 Director nou numit la Regia Naţională a Pădurilor-Romsilva

Consiliul de Administraţie al Regiei Naţionale a Pădurilor-Romsilva l-a numit marţi pe Teodor Ţigan în funcţia de director general, cu un mandat până la 31 decembrie 2021.

Selecţia directorului general al Romsilva s-a derulat conform Ordonanţei de Urgenţă 109/2011 privind guvernanţa corporativă a întreprinderilor publice şi a demarat în luna iulie, iar la procedura de selecţie s-au înscris doi candidaţi.

În urma finalizării procedurii, efectuată de un expert independent în recrutarea resurselor umane, acesta a recomandat Consiliului de Administraţie numirea lui Teodor Ţigan pentru funcţia de director general al Regiei Naţionale a Pădurilor-Romsilva.

Teodor Ţigan, 62 de ani, a absolvit Liceul Tehnic Silvic Timişoara şi Facultatea de Silvicultură şi Exploatări Forestiere Braşov. A fost inginer silvic responsabil cu activitatea de fond forestier la Direcţia Silvică Arad până în anul 2003 şi, ulterior, şef al Ocolului Silvic Iuliu Moldovan, până în anul 2007. În ultimii 13 ani a ocupat funcţia de director al Direcţiei Silvice Arad, iar în ultimele trei luni şi jumătate a asigurat, cu mandat interimar, conducerea Romsilva.

Aflați amănunte de pe agerpres.ro.

Comentarii