Două sondaje

marți, 24 august 2021, 01:50
3 MIN
 Două sondaje

O singură temă: USL.

Politico şi IRES au lansat pe piaţă, aproape concomitent, două sondaje electorale. În ambele conduce detaşat PSD (34% – în primul, respectiv 35% – în al doilea), secondat de PNL (18% faţă de 27%), AUR (14% peste tot) şi USRPLUS (12 versus 14%).

Surprinde discrepanţa pe o care remarcăm în dreptul PNL – cu 9 procente mai mult în sondajul pesedistului Vasile Dîncu (Da, tot el face socotelile!). Aşadar, în mod bizar, scorul liberalilor a ajuns mai mare decât cel de 25% obţinut la alegerile parlamentare de anul trecut!

Se justifică această creştere? Cu siguranţă, nu, de vreme ce guvernul Cîţu este – ca să ne exprimăm elegant – ineficient, iar luptele intestine din PNL, cu impact naţional, miros îngrozitor a trădare, minciună şi manipulare.    

Şi atunci? Mi se pare evident că Dîncu et comp. transmit din nou un mesaj „uselist” liberalilor. O viitoare guvernare PNL-PSD (ori PSD-PNL) reprezintă o soluţie politică infinit mai onorabilă decât una PSD-AUR (caz în care pesediştii ar întâmpina aceleaşi probleme de imagine, pe zona atlantic-europeană, ca în timpul frumoasei prietenii cu PRM!); dar şi o soluţie cu mult mai multe avantaje financiar-economice de ambele părţi decât una PNL – USRPLUS.        

Aşadar, cel puţin în acest moment, PSD are tot interesul să prezinte un PNL vizibil mai solid, aproape cât AUR şi USRPLUS la un loc. Nişte liberali isterici, cuprinşi de panică, din pricina prăbuşirii în sondaje, ar recurge la gesturi imprevizibile, care ar complica toate tipurile de negocieri şi ar putea aduce un spor de credibilitate useriştilor. (Să ne reamintim sinucigaşele erori politice pe care le-au săvârşit ţărăniştii când au început să piardă la fel de abrupt sprijinul populaţiei.) 

Convingerea mea este că oferta adresată liberalilor este strâns legată de alegerile interne din septembrie. Pesediştii se aşteaptă ca posibila victorie a lui Cîţu, coroborată cu debarcarea lui Ludovic Orban, inclusiv de la şefia Camerei Deputaţilor, să se lase cu  convulsii în interiorul principalului partid de la guvernare.

Dar vor urma scindări la nivelul PNL? Dacă da, atunci vajnica tabără liberal-conservatoare (ăsta da oximoron!) plus PSD plus (fie şi din umbră) AUR vor avea suficiente voturi nu doar pentru a prelua imediat puterea, ci şi pentru a demara cu entuziasm des invocata reformă constituţională.

E adevărat că va fi o reformă ce va acţiona taman pe dos faţă de interesele României. Politicienii vor deveni intangibili, ca şi averile lor ilicite, interlopii se vor înscăuna definitiv în fruntea tuturor instituţiilor fundamentale, iar Biserica va decide când, unde şi cu cine ne vom căsători. Tot sunt la modă talibanii.

Comentarii