După congres

PSD se pregăteşte de congres extraordinar. Şi ce? Ca organism de conducere al unui partid de penali, speriaţi până la delir de către DNA, congresul pesedist nu are ce mari surprize să ne aducă. Totul va fi minuţios aranjat: ambitusul discursurilor, elasticitatea palmelor transpirate, lacrimile de satisfacţie din colţul ochilor şi numărul final de voturi “pro”. Liviu Dragnea trebuie reconfirmat în fruntea partidului pentru ca lupta contra justiţiei să continue. Orice ezitare poate avea drept rezultat dispariţia PSD.

Pesediştii au moştenit talentul de a organiza congrese frumoase de la taţii lor comunişti. Ce desfăşurare de forţe punea în scenă PCR, pe vremuri! Despre congres se vorbea cu doi ani înainte şi încă vreo trei-patru ani după aceea. În entuziasmul general, era făcut public un raport al realizărilor, se trasau directive preţioase pentru următoarea perioadă, se lansau prometeice planuri cincinale, care erau îndeplinite în trei luni de către oamenii muncii şi se demonstra (pe hârtie) cum o societate socialistă în curs de dezvoltare (precum România) va deveni în scurt timp o societate socialistă multilateral dezvoltată. Încununarea lucrărilor congresului era reprezentată invariabil de alegerea în unanimitate în fruntea partidului – într-un ropot de aplauze şi scandări care durau minute în şir -, a tovarăşului Nicolae Ceauşescu!  

Ultima oară Ceauşescu a fost reconfirmat în fruntea PCR în toamna lui 1989 doar cu vreo lună înainte de a fi răsturnat şi împuşcat de proprii săi tovarăşi. Deşi pentru multă lume devenise tot mai clar că regimul comunist (cel puţin aşa cum fusese el instalat de către armata sovietică de ocupaţie, după 1944-45) îşi trăia ultimele zile, congresul de pe urmă nu a consemnat niciun fel de opoziţie faţă de Geniul Carpaţilor. Lecţia servită de partid lui Constantin Pârvulescu, cel care, în 1979, la congresul al XII-lea, îl criticase vehement pe Ceauşescu (şi apoi fusese declarat nebun cu acte în regulă), era încă vie în mintea delegaţilor.

Revenind la geniul de azi al României şi al PSD, Liviu Dragnea, înţelegem acum de ce teleormăneanul a ţinut morţiş ca partidul să aibă parte de un congres extraordinar. Nu pentru a se lăuda cu incredibilele succese obţinute la guvernare. Că nu există. Nici pentru a lansa vreun plan cincinal. Că nu are cu ce şi nici cu cine. Ci pentru a ne dovedi încă o dată că, într-un partid de penali, unanimităţile, aplauzele, scandările, unitatea de monolit  etc. nu înseamnă niciodată nimic. Să reţinem din ultima pagină a istoriei PCR că nu congresul în sine este important, ci ceea ce se întâmplă după congres.

Există întotdeauna un Iliescu înarmat care aşteaptă la cotitură. Şi o stradă.