Euro-muţi

Pentru un om care nu are acea stare de nelinişte permanentă caracteristică doar câtorva indivizi, funcţia de europarlamentar este un prilej ideal pentru a trăi vacanţa visurilor într-o relaxare absolută. Spun asta pentru că o funcţie de europarlamentar este pentru orice om întreg la cap un loc ideal care e călduţ, dar şi foarte, foarte, foarte convenabil din toate punctele de vedere. Odată ajuns acolo sus ai asigurat aproape totul în afară de serviciile de escortă (mă refer la cele cu femei, ştiţi voi) şi de masaj. Pe deasupra, rămâi în fiecare lună cu aproximativ 9000 de euro în mână … O parte se duc la partid, drept cotizaţie, dar tot poţi trimite celor dragi prin bancă sau maxi taxi cel puţin 5000 de euro. Făcând un calcul, observăm că în 5 ani cât durează un mandat, un preafericit (cu adevărat!) român ajuns pe un scaun confortabil european poate pune deoparte, cu efort minim şi dacă e mare cheltuitor, 300 000 euro… Calculaţi şi voi cât au "economisit” cei care sunt la al treilea mandat, adică din 2007 până în prezent (ies circa 800 000 euro sau am calculat eu greşit?…).

Cine pe lumea asta nu ar vrea să se vadă în acel scaun? Şi totuşi, treaba e serioasă, adică, acel loc nu e pentru stat degeaba, să ne trezim un pic. Acolo este o instituţie unde cei aleşi merg pentru a face treabă, aşa scrie la carte, ei trebuie să lupte pentru ca poporul care i-a trimis să trăiască mai bine, să fie mai fericit. Dar eu nu prea văd aşa ceva de la europarlamentarii noştri. Să-mi fie cu iertare. Am avut chiar nişte dezamăgiri colosale şi am ajuns să cred că aproape toţi cei care intră în politică în România luptă, dau tot ce pot, doar pentru a ajunge în Parlamentul Europeană unde să se liniştească. În urma lor, când se vor retrage definitiv, nu vor rămâne decât realizările dinainte de Bruxelles.

Un exemplu aici este Theodor Stolojan, sper că îl mai ţineţi minte… El este europarlamentar din 2009. Cariera lui "dinainte" a fost una efervescentă, plină de evenimente, de implicări în viaţa ţării, dar aceasta s-a încheiat brusc deoarece a devenit europarlamentar… Va rămâne în istorie doar cu momentul "Dragă Stolo”… În 2008 declara într-un interviu, referindu-se la retragerea sa din cursa pentru Preşedinţie, în 2004, că a fost "efectiv bolnav, o stare de epuizare, după o muncă infernală în perioada 2002-2004, fiind vorba de o stare de epuizare fizică, nervoasă". Aşa că s-a dus în concediu la Parlamentul European să îşi revină, şi asta face şi acum.

Ce lasă oamenii aceştia în urmă? Oameni care nu au nimic de spus şi de făcut. Oameni care sunt "reprezentativi" şi atât, care fac doar strictul necesar. Ce ar însemna ca fiecare conducător din istorie să fi făcut doar strictul necesar?

O altă dezamăgire este binecunoscutul actor de cinema Mircea Diaconu care, dacă vă amintiţi, înainte de a fi europarlamentar era prezent mai tot timpul în toate spaţiile virtuale şi nevirtuale posibile din mediul public. Şi le zicea foarte bine, extrem de bine. Înainte de campania pentru europarlamentare a reuşit să strângă, în doar şase zile, mult peste numărul necesar de semnături de susţinere. Pe timpul campaniei a străbătut ţara, timp de 22 de zile, la bordul unui autoturism ARO-10, parcurgând 5.394 km şi întâlnindu-se cu simpatizanţi din 60 de oraşe. Câtă energie, câtă inspiraţie şi entuziasm!… La alegerile din 25 mai 2014 s-a clasat al patrulea dintre cele 15 partide şi 8 candidaţi independenţi înscrişi în cursă, obţinând 379.582 voturi, ceea ce a reprezentat 6,81% dintre voturile cetăţenilor prezentaţi la urne. Dar odată ajuns acolo nu prea a mai făcut nimic concret, doar a "purtat discuţii despre cultură, despre protejarea patrimoniului" şi altele asemenea, cum ar fi luări de cuvânt şi întrebări în plenul Parlamentului. Adică strictul necesar. Nu ştiu ce s-a întâmplat, după ce a ajuns în cel mai sus loc posibil pentru el a început cu mare ardoare să stea… În istorie va rămâne doar cu o carieră frumoasă de actor, cea de politician va fi ca o pată.

E posibil ca un popor întreg să aştepte de la nişte oameni care îi reprezintă în cel mai înalt for european doar nişte vorbe mai mult sau mai puţin coerente? Chiar trebuie să fie plătiţi şi ţinuţi în puf atâţia cetăţeni cu bani şi resurse uriaşe pentru nimic?

Primele alegeri europene în România au avut loc în 2007 când alegătorii români au ales direct 35 de reprezentanţi în forul legislativ european. În 2014 s-au votat 32 deputaţi europeni din numărul total de 751. Amintesc doar câţiva din cei 32 care nu s-au remarcat cu nimic, dar care ne reprezintă cu multă plăcere (câţi dintre ei vă sunt cunoscuţi?):

Victor Boştinaru, Daniel Buda, Cristian-Silviu Buşoi, Andi Cristea, Damian Drăghici, Doru-Claudian Frunzulică, Dan Nica (fost ministru, dar din 2014 mut), Cătălin Sorin Ivan (activ "înainte", dar "după", nu prea), Marian-Jean Marinescu (din 2007), Sorin Moisă, Emilian Pavel, Răzvan Popa, Laurenţiu Rebega (rămâne în istorie ca primul român care a candidat la alegerile pentru funcţia de preşedinte al unei instituţii europene. La alegerile organizate în 17 ianuarie 2017, a fost unul dintre cei şapte candidaţi la preşedinţia Parlamentului European. Şi atât.), Csaba Sogor (din 2007 până în prezent; europarlamentar din partea României care a precizat că va milita pentru autonomia Ţinutului Secuiesc şi pentru ca limba maghiară să fie a doua limbă a statului, cel puţin acolo unde comunitatea maghiară reprezintă 20% din totalul populaţiei), Claudiu Ciprian Tănăsescu (din 2009 până în prezent), Claudia Ţapardel, Mihai Ţurcanu, Traian Ungureanu (din 2009 până în prezent), Iuliu Winkler (din 2007 până în prezent; fost ministru, actualmente în "vacanţă" la Bruxelles), Maria Gabriela Zoană (în locul Vioricăi Dăncilă care a fost timp de 9 ani europarlamentar şi nu a lăsat nimic în urmă care să merite banii, să zic aşa…)…

Practic din cea mai puternică şi influentă poziţie pe care poate să o deţină cineva, aceşti oameni nu au adus nimic ţării care i-a trimis acolo. Fac mai puţin pentru regiunile care i-au votat decât un consilier local plătit cu 500 lei pe lună!… E ca şi cum s-au mutat în altă ţară!…

Ce să mai zic de cazurile jenante care ne conferă "farmecul local". Un exemplu aici este muzicianul şi europarlamentarul de etnie rromă Damian Drăghici care, ca o completare a inactivităţii politice copleşitoare de la cel mai înalt nivel, a surprins pe toată lumea când şi-a cerut iubita de soţie în direct, la Pro TV, în timpul emisiunii "Vorbeşte lumea" la care respectiva a zis vădit iritată, după secunde bune şi jenante de aşteptare, un "|ăăă, ok…” Asta da intervenţie inspirată "în plen"…

Briscan Zara este scriitor şi publicist