Exmatricularea elevilor din învățământul obligatoriu este interzisă în proiectul Legii Deca

marți, 14 martie 2023, 16:59
1 MIN
 Exmatricularea elevilor din învățământul obligatoriu este interzisă în proiectul Legii Deca

Exmatricularea elevilor din învățământul obligatoriu este interzisă în proiectul legii Deca, în varianta care a fost prezentată în ședința de Guvern din data de 9 martie 2023. În prezent, Regulamentul-cadru de organizare și funcționare a unităților de învățământ preuniversitar nu mai cuprinde prevederea care permitea exmatricularea elevilor din învățământul obligatoriu, scrie EduPedu.ro.

Art. 13 – „(2) Este interzisă exmatricularea preșcolarilor și a elevilor din învățământul obligatoriu”, conform proiectului de lege.În proiectul de lege este menționat că învățământul obligatoriu cuprinde învățământul preșcolar, învățământul primar, învățământul gimnazial și învățământul liceal.

Edupedu.ro a scris că elevii nu mai pot fi exmatriculați, potrivit noului ROFUIP, după cum a anunțat Ministerul Educației în luna iulie 2022: „Eliminarea dispozițiilor referitoare la exmatricularea elevilor, având în vedere faptul că dreptul la educație este de ordin constituțional. Prin urmare, măsura exmatriculării va fi posibilă numai pentru învățământul postliceal, care nu are caracter obligatoriu”, se arăta în comunicatul Ministerului Educației.

Mai mult, pe EduPedu.ro.

Comentarii