De Business

Punem punctul pe știi

Facturi mai mari la energie electrică și gaze. Sunt creșteri și cu 200%

joi, 19 august 2021, 14:39
2 MIN
 Facturi mai mari la energie electrică și gaze. Sunt creșteri și cu 200%

Explozie a prețurilor la energia electrică și gaze. Unii consumatori au primit facturi chiar și cu 200% mai mari. Un telespectator Digi24 a transmis că a fost anunţat de furnizorul de gaze că îi va creşte factura cu peste două sute de procente de la 1 octombrie. Un altul spune că a primit înștiințare că i se va majora tariful cu peste o sută de procente. Consumatorii vulnerabili vor primi încă din această toamnă sprijin pentru plata facturilor, dacă legea va fi aprobată în Parlament, a declarat ministrul Energiei, Virgil Popescu.

Consumatorii vulnerabili vor primi încă din această toamnă sprijin pentru plata facturilor la energie şi gaze, dacă legea care permite acordarea acestor ajutoare va fi aprobată în Parlament în septembrie, a declarat joi ministrul Energiei, Virgil Popescu.

El a participat la o întâlnire, la Palatul Victoria, între premierul Florin Cîţu şi reprezentanţii ANRE, ai Transelectrica, ai bursei de energie OPCOM şi cei ai Consiliului Concurenţei.

"Vom devansa termenul de aplicare a Legii consumatorului vulnerabil, astfel încât sprijinul să fie acordat începând cu acest sezon rece, nu de anul viitor. Sper ca legea să fie aprobată în Parlament în prima parte a lunii septembrie, astfel încât să putem acorda aceste ajutoare din octombrie-noiembrie. (…) Vorbim de peste 400.000 de consumatori, asta înseamnă de gospodării", a spus Popescu.

Banii vor veni de la bugetul de stat, în principal din dividendele acordate de companiile energetice.

Ministrul a precizat că preţul mediu al energiei de la începutul anului până la 31 iulie a fost 64 de euro pe MWh pe piaţa spot a bursei OPCOM.

"Nu 100, nu 1.000 de lei, nu 200. Noi ne uităm la preţul mediu. Există şi vârfuri şi este evident că trebuie să urmărim acest aspect. Principala cauză a creşterii preţului este costul certificatului de CO2 nu doar în România, ci peste tot, acolo unde există energie pe cărbune preţul este foarte sus, 55 de euro costul unui certificat care se adaugă la costurile de producţie şi evident că toţi ceilalţi producători vor beneficia de acest preţ şi vor face profit", a arătat Popescu.

El a sfătuit consumatorii să încheie noi contracte în piaţa liberă, unde preţurile sunt mai mici.

Mai mult, pe digi24

Comentarii