Germania, între imigraţie şi emigraţie

Să vă spun cifrele: au sosit şi s-au înregistrat în Germania 2,7 milioane de cetăţeni străini, din care cel mai mare procent (41%) e dat de, nicio surpriză, ucraineni (1,1 milioane, din cauza invaziei ruseşti, desigur). Ei, surpriză – surpriză (sau nu…), pe locul doi al provenienţei se află România – cu 7,7 % (207900)! Iar pe trei avem Polonia cu 4% (108000) şi pe patru Turcia (3%).

În acelaşi an 2022, au emigrat din Germania 1,2 milioane de persoane, ceea ce dă plusul net de imigraţie pomenit mai sus, anume de 1,5 milioane de persoane (de patru ori mai mulţi decât în 2021).

Şi acum vine altă surpriză mai mult decât interesantă: n-am găsit cifre, dar am aflat că ţările în care s-a emigrat cu preponderenţă sunt… România, Ucraina (aici bănuiesc eu că e vorba strict de refugiaţi ucraineni care s-au întors acasă), Polonia şi Bulgaria – în ordinea aceasta!

Mda, ar fi interesant de aflat câţi cetăţeni germani (sau rezidenţi din Germania) au venit în România (printre aceştia vor fi fiind şi cetăţeni români care s-au întors acasă?). Oricum, chiar de n-o fi vorba de cine ştie ce cifră comparabilă cu cei peste 200.000 de români stabiliţi în Germania, dar tot pare surprinzător să afli că cei mai mulţi emigranţi germani s-au mutat în România.

Săpând un pic pe net, iată că am dat şi peste un site (www.go-eu.com) care listează un top 7 motive/avantaje pentru care se emigrează din Germania în România. Iată-le:

1. Cele mai mici impozite din UE (referinţa fiind pentru liber profesionişti, freelanceri şi întreprinzători); 2. Costuri mici de întreţinere a vieţii (net mai mici decât în Germania, Austria ori Elveţia adică cu circa 50%); 3. Mediu prietenos pentru (mici) întreprinzători (explicaţiile tehnice depăşesc cadrul articolului, dar foarte interesant e argumentul că poţi deţine la noi mai multe firme mici, beneficiind în cazul fiecăreia de avantajele fiscale existente – spre deosebire de Germania!, model asemuit cu cel al unor „oaze” resp. paradisuri fiscale gen Cayman Islands ori Bahamas);  4. Natură fermecătoare (munţi, păduri, plajă şi mare); 5. Internet rapid; 6. Şanse mari pentru joburi, datorită faptului că şomajul tinde spre zero în metropole; 7. Siguranţă mare în România.

E drept, topul datează din ianuarie anul trecut, aşa că nu ştiu dacă argumentele economico-fiscale mai stau în picioare în momentul de faţă – faţă în faţă cu gaura/găurile din bugetul ţării, pe care guvernul Ciolacu vrea să o/le astupe cumva, printre altele fix prin reducerea avantajelor de mai sus.

Remigration

Ca fapt divers (vorba vine), în Germania face mai nou oareşce furori şi un cuvânt nou creat şi aruncat în arena politică de partidul AfD (Alternativa pentru Germania): Remigration – adică remigraţia. Care vrea să desemneze (e)migrarea înapoi de unde ai venit, pe scurt: deportarea tuturor celor care nu îndeplinesc cerinţele legale. Care trebuie drastic restrâns, consideră cei de la AfD. Şi ca urmare creşte serios în sondaje!

Având în vedere cifrele de mai sus, având în vedere faptul că Germania reprezintă în continuare ţara-ţintă principală din Europa pentru azilanţi&refugiaţi, pe scurt: pentru migranţi, AfD, văzut ca partid al Noii Drepte, partid populist de dreapta (când nu-i considerat de extremă dreaptă de sorginte naţional-socialistă , discutându-se chiar şi interzicerea sa), intră în superanul electoral 2024 (conduce detaşat în sondaje în trei landuri din fosta RDG, unde vor avea loc anul acesta alegeri) ca apărător al identităţii germane.

Adevărul este că astfel de partide nu apar şi cresc întâmplător, câtă vreme partidele aşa-zis tradiţionale îşi pierd pe drum programul clasic şi tradiţia politică în încercarea de a deveni la rândul lor, aidoma verzilor, partide „deschise”, atât de deschise, încât nu mai au nici ele vreo identitate programatică valabilă. Brambureala asta ce ţine de ani buni (şi asta nu doar în Germania!) a dus la brambureala actuală inclusiv economică. Decontul stă să vină, iar ceva îmi spune că la Kremlin alde Putin aşteaptă cu un zâmbet cinic pe buze rezultatul jocului de domino. În Germania, în Europa, în SUA, în lume. Chiar şi în România, cum să nu.

Michael Astner este poet, traducător şi publicist