Gheorghe Dincă, dus în arestul IPJ Olt după reconsituirea în cazul Alexandrei

luni, 16 septembrie 2019, 19:20
2 MIN
 Gheorghe Dincă, dus în arestul IPJ Olt după reconsituirea în cazul Alexandrei

Gheorghe Dincă a fost dus luni seara în arestul Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Olt după ce în cursul zilei a participat la reconstituirea organizată de anchetatori la Caracal şi Dobrosloveni în cazul dispariţiei Alexandrei Măceşanu, fata pe care a recunoscut că a sechestrat-o şi a ucis-o.

Dincă a fost dus luni dimineaţa la Dobrosloveni, localitatea de domiciliu a Alexandrei Măceşanu, de unde, pe 24 iulie, ar fi luat-o pe adolescentă în maşină, la "ocazie", spre a o transporta la Caracal, în zona Liceului "Mihai Viteazul". După oprirea din apropierea liceului, unde pe 24 iulie ar fi lovit-o pe fată, Dincă a fost dus pe digul despre care adolescenta a menţionat în apelul la 112 şi unde ar fi aruncat telefonul fetei.

În faţa domiciliului său, Dincă a coborât din maşină, a deschis porţile din metal şi în jurul orei 11,00 a intrat în casă, împreună cu anchetatorii şi ţinând de braţ o tânără poliţistă având mâinile legate, care urcase în maşină pe locul din spate, la Dobrosloveni. În casa lui Dincă, în timpul reconstituirii, a fost dus şi un manechin din materiale sintetice.

După mai multe zeci de minute, Dincă a ieşit din casă purtând manechinul din material textil pe braţe şi s-a îndreptat către grădină, unde se presupune că a ars corpul Alexandrei Măceşanu, într-un butoi folosit drept arzător improvizat.

Apoi, după momentul aşezării manechinului într-un butoi alături de alte materiale şi arderii acestuia, Gheorghe Dincă a mai fost dus şi pe o stradă din Caracal unde ar fi aruncat bijuterii ale adolescentei.

Comentarii