Ghici cine lipseşte din panoplia alăturată? Aşa este, aţi ghicit: este vorba de Todorel de la Iaşi!

marți, 07 aprilie 2020, 01:50
2 MIN
 Ghici cine lipseşte din panoplia alăturată? Aşa este, aţi ghicit: este vorba de Todorel de la Iaşi!

După adoptarea pe şest a legii prin care puşcăriaşii până în şapte ani să execute pedeapsa acasă, pe canapeluţă, chiar dacă de multe chestii ştiam, multe altele le-am mai putut afla zilele acestea despre tecuceanca minune a politchiei româneşti, liberala Alina Gorghiu, cea lansată în liga mare pe vremea când a lucrat la cabinetul fantelui Bogdan Olteanu, concidatidul lui Relu Fenechiu din Dărmăneşti. 

Dar, ce nu s-a vânturat zilele astea, alături de pozele din preajmă, cu Dragnea şi Iordache, este faptul că demoazela a fost doctorandă la Iaşi. Şi la cine altul, având în vedere poziţia vizavi de puşcăriaşi, decât la reftorul fost menistru Todorel, care a acceptat-o deşi demoazela vedea după o facultate la fefe târâş grăpiş, făcută pe bani, la privat.

În fine, mai degrabă am zice că are legătură că faptul că fostul viceguvernator BNR şi fost vice al PNL Bogdan Olteanu, aflat acuma la puşcărie, carele şi el a fost doctorand tot la Todorel. Măi, măi, ce se mai leagă maioneza asta de post, fără ou…

Cea mai fericită ieşeancă

Apropo de sforile care se mai trag acuma pe la vârful liberalilor, haideţi să cetiţi în rândurile ce urmează ce treburi mai pot face câteodată minunile astea ale amiciţiei vechi, antice şi dedemult. De-un par egzamplu, se ştie că madama Beatrix de la Hopereta ieşeană e amică bună cu madam Raluca Turcan, vice în guvern. Iar din cauza asta prin culisele politichiei de la Iaşi se vorbeşte că alocarea a aproape 12 milioane de iepuroi buget anual operei din Iaşi pe anul în curs ar fi, evident, urmare a acestei amiciţii, bazate, se spune, pe pasiunea pentru pian şi muzică de calitate a botoşănencei stabilite la Sibiu, o apropiată a prezidentului.

A, că e vreme de covid şi altele poate ar trebui acuma să fie priorităţile în cheltuirea banului public, nu artele lirice? Băbăeţi, ia mai lăsaţi oleacă clanţa: şi ce-aţi vrea să facă anul în curs madam Beatrix decât semnări de contracte? Ei, na: şi ce dacă nu mai are deloc lume în sală…

**** PONT ****

Materialele de mai sus sunt o parodiere umoristică a realităţilor ieşene şi naţionale, realităţi care sunt tratate la modul cel mai serios în articolele de news ale ediţiei noastre. Orice asemănare cu oameni şi fapte din viaţa reală poate fi, aşadar, pur întâmplătoare.

Publicitate și alte recomandări video

Comentarii