Iaşul nu apare în top 3 al universităţilor din România, realizat de Ministerul Educaţiei

vineri, 11 martie 2022, 17:00
1 MIN
 Iaşul nu apare în top 3 al universităţilor din România, realizat de Ministerul Educaţiei

Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, urmată de Universitatea din București și Universitatea Politehnică din București, sunt cele mai bune instituții de invățământ superior din România, conform raportului anual privind metarankingul național pe anul 2021, dat oficial publicității de Ministerul Educației săptămâna aceasta.

Printre primele zece universități din top se numără și două universități de medicină și farmacie – cea din Cluj, iar la patru locuri distanță cea din București – precum și încă două universități tehnice.

Topul universităților din metarankingul național – 2021:

1. Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj Napoca

2. Universitatea din București

3. Universitatea Politehnica din București

4. UMF Iuliu Hațieganu din Cluj-Napoca

5. Universitatea Al.I. Cuza din Iași

6. Universitatea “Transilvania” din Brașov

7. Universitatea de Vest din Timișoara

8. UMF Carol Davila din București

9. Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca

10. Universitatea Tehnică Gheorghe Asachi din Iași

Citeşte mai mult pe edupedu.ro

 

Comentarii