În căutarea idealului ascuns

Generaţia de la 1927 – Eliade, Cioran, Vulcănescu, Noica, Acterian, Comarnescu, Sebastian, Zilber etc. -, cea care va da miez Asociaţiei Criterion (1932, Bucureşti), deplângea faptul că nu-şi putea conjuga eforturile întru atingerea unui ideal măreţ pentru Ţară. Marea Unire, visul pentru care luptaseră românii (mai puţini decât ne spun cărţile de istorie!), se împlinise după Marele Război. Aşa că, tot căutând zadarnic un ţel, „criterioniştii” au început să alunece spre extreme. E curios cum niciunul dintre aceşti tineri destupaţi la minte nu părea să vadă că zămislirea României Dodoloaţe fusese mai curând rezultatul unui noroc istoric incredibil decât efectul zbaterilor seculare ale elitelor politice.

Douăzeci de ani mai târziu, norocul acesta ne-a ieşit pe nas sub apăsarea bocancului sovietic. Tot atunci, ni s-a livrat, laolaltă cu câteva transporturi de cozi de topor, şi un ideal străin de firea individualistă, suspicioasă şi deloc cizelată a românului: comunismul, visul de aur al omenirii!

După circa 40 de ani, răstimp în care clasa muncitoare, sub ferma, dar strâmba oblăduire a PCR, a transformat visul în coşmar, o altă generaţie a cerut în stradă raţia de libertate. Ghinionul a făcut ca fostul secretar de partid Ion Iliescu să meargă cu sacoşa pe care scria disident prin piaţă şi să fure şi revoluţia, şi alte câteva decenii din viaţa românilor!

Aderarea României la NATO şi integrarea în UE, deşi binevenite, nu pot fi considerate defel atingerea unui scop nobil, ci doar bifarea unui obiectiv legitim pentru o democraţie tânără, dar cu lipsuri. Norocul nostru a fost că, mai încolo, Dragnea apostatul nu a mai apucat să ne rupă de dreapta credinţă în valorile europene, fiind învins în bătălia decisivă şi încarcerat de statul paralel. Teleormăneanul gândea la o monarhie neconstituţională cu el şi Irinuca în jilţuri de rege şi regină şi cu Dăncilă în rolul bufonului coafat. Banul Olguţa ar fi condus garda pretoriană alcătuită din pensionari.

Azi, la 30 de ani de la împuşcarea Geniului Carpaţilor, în vremuri de pandemie, Iohannis cel mare la trup anunţă – în fine! -, un posibil proiect de ţară: o amplă reformă constituţională. Spun „posibil” întrucât demersul neamţului – nepitrocit cum trebuie -, poate avea o finalitate periculoasă pentru sănătăţii românilor. Să reconfirme majoritatea abuzurilor, aberaţiilor, prostiilor, fărădelegilor unui stat disfuncţional şi corupt în care nulităţile provenite din drojdia societăţii au acaparat mai toate pârghiile de decizie.

Au trecut 100 de ani de la Marea Unire şi clasa politică formată din Orban, Ciolacu, Barna, Tomac, Ponta şi junele Tăriceanu etc. (una incapabilă să ducă un proiect important la bun sfârşit) este chemată de preşedintele Iohannis să participe, în următorii ani, la crearea unei noi Românii. O elită morală se află deasupra unei elite intelectuale, întrucât doar prima acceptă sacrificiul de sine, dar indivizii de mai sus nu reprezintă nici una nici alta. Iar despre patriotismul lor, ce să mai pălăvrăgim? Cum va arăta o constituţie elaborată de o generaţie a neisprăviţilor?