Înainte să vorbească despre impozitul progresiv, Guvernul să citească statisticile cu numărul bugetarilor

Deficitul bugetar este o piatră care atârnă greu de gâtul Guvernului şi al ţării. Cheltuielile nesăbuite din anii trecuţi şi anul electoral în curs nu lasă prea mult spaţiu Executivului pentru ajustări mari, de altfel foarte necesare, şi mai ales bruşte. Nu trebuie să uităm că modificările fiscale din ultimii doi ani, modificări ce îşi propuseseră asanarea hemoragiei financiare au produs, pe bună dreptate, nemulţumiri profunde în rândul mediului de afaceri şi deocamdată nu se întrevăd a fi de succes. „Pachetul fiscal de anul trecut a fost un pas în direcţia corectă şi a creat venituri suplimentare. Cu toate acestea, noi prognozăm deficite fiscale de peste 6% din PIB în următorii ani, având în vedere costurile noii legi a pensiilor. Noi măsuri vor fi necesare pentru a reduce deficitul la niveluri sustenabile”, a transmis sec misiunea Fondului Monetar Internaţional aflată la începutul lui februarie în România pentru o evaluare. „Pur şi simplu nu ştiu dacă o ajustare mai importantă este posibilă pentru noi. Este un an electoral, iar reducerile de cheltuieli sunt un subiect sensibil în ţara noastră”, a spus într-un interviu pentru Bloomberg Marcel Boloş, ministrul Finanţelor. Cu alte cuvinte ne aflăm într-o situaţie aproape fără ieşire.

Pentru depăşirea acestui obstacol, FMI propune introducerea unei cote progresive de impozitare, o cotă standard de TVA aproape generală şi introducerea unei taxe pe carbon în transporturi şi construcţii. Boloş, la rândul lui, cere timp. Ministrul Finanţelor estimează că am avea nevoie de cel puţin şapte ani ca să reducem deficitul bugetar la o dimensiune rezonabilă, care să nu ne facă vulnerabili la orice adiere de criză economică. Situaţia din prezent este una cu adevărat îngrijorătoare. Deocamdată reuşim să finanţăm acestă gaură/diferenţă dintre venituri şi cheltuieli. Ideea este că odată cu trecerea timpului, dobânzile achitate creditorilor, fie fonduri de pensii din România, bănci, străini, fie simpli cetăţeni care cumpără bonuri de tezaur (obligaţiuni de stat) de la ghişeele Poştei Române sau de la Trezorerie cresc în balanţa totală de plăţi. Odată cu majorarea dobânzilor în totalul cheltuielilor bugetare scade capacitatea de a investi şi a te dezvolta. În loc, din bani împrumutaţi, să ridicăm şcoli, spitale, străzi moderne, servicii sociale de calitate, Guvernul va fi nevoit să plătească dobânzi. Ce te faci însă când la orizont, peste acest deficit se suprapune şi o majorare de dobânzi, nu cum este cea din prezent, ci una importantă cum a fost în anii ’80, atunci când SUA a ridicat dobânzile la cca. 16%/an, iar multe ţări printre care şi România au ajuns în pragul colapsului şi nu şi-au mai putut onora plăţile scadente? Ideal ar fi să fim pregătiţi pentru astfel de momente, dar practica autohtonă ne arată că nici când am ştiut dinainte cu săptămâni bune că vine zăpada tot surprinşi am fost.

O soluţie pentru această problemă trebuie totuşi găsită. Ea poate fi undeva la mijloc între propunerile FMI şi estimările lui Boloş, dar trebuie să înceapă neapărat cu reducerea cheltuielilor statului. Mediul privat şi populaţia în general nu va mai suporta încă o creştere de taxe fără ca Executivul să nu facă absolut nimic. Până acum, Guvernul doar a mimat reducerile, nimic concret nu s-a văzut. Numărul persoanelor angajate la stat a ajuns să fie de 1.289.405 la nivelul lunii octombrie 2023, conform datelor Ministerului de Finanţe. Executivul promisese îngheţarea angajărilor la stat, dar cifra de mai sus este mai mare cu 30.000 faţă de datele aferente lunii septembrie 2023. Total nesustenabil. Pe de altă parte, în mediul privat deficitul de forţă de muncă este unul considerabil. Angajaţii străini din România nu mai sunt de mult o prezenţă exotică, au ajuns să fie fapt banal, iar firmele cer an de an mărirea cotelor de muncitori din ţările non UE. Pe acest fond, Guvernul are un spaţiu imens de manevră şi poate împăca foarte bine cererea cu oferta fără prea mari convulsii sociale. Această fereastră de oportunitate nu va ţine la infinit, va veni un moment în care deficitul de forţă de muncă se va transforma brusc în excedent şi atunci să vezi tragedie şi proteste!

Concluzia este că deficitul bugetar este o problemă legată mai ales de cheltuieli. Creşterea veniturilor peste noapte, după cum visează unii sau după cum spun propagandiştii, este greu de realizat. Dacă vreun politician, de la orice partid ar fi el, vine şi afirmă că are o soluţie magică să fiţi siguri că vrea să vă înşele, vă spune poveşti şi este un mincinos notoriu. Iar noi creşteri de taxe aşa cum spune FMI că ar trebui să adoptăm vor fi posibile şi acceptate de mediul de afaceri şi populaţie doar dacă Guvernul, orice culoare va avea el, va începe să facă curăţenie serioasă, mai întâi, în curtea proprie.