Îngeri mulţi şi doar un demon

Dacă apelul judecat la faimoasa comiţie „endependantă” (vorba vine) nu s-ar fi amânat de două ori şi hotărârea ar fi fost aceeaşi, puţine erau de comentat. Mai tot poporul voia rejucare (termen nu prea riguros, dar să fim în rând cu lumea!) şi deunăzi, miercuri sau joi, dorinţa adunării (stimabile!) era deja îndeplinită. Urmau meciurile de duminică şi marţi dimineaţă erau stabilite toate ţintarele la „plaiuri”. Enervanta tergiversare a verdictului dădea lung prilej de vorbe şi de ipoteze. Poate nu contestarea verdictului în sine, ci a pronunţării. Verdictul? Treacă-meargă! Oamenii au primit o tărăboanţă de probe pro şi contra şi totul trebuia mursecat cum trebuie. Dar de ce s-a decis marţi şi s-a pronunţat joi? Gândirea scenaristică spunea că nu se dorea publicarea înaintea ultimei etape din sezonul regulat. Cu alte cuvinte „noi am dorit (re)jucarea, dar de-acum e gata, nu mai avem când să ne mai rejucăm, că plaiurile bat la uşă. Unica soluţie, rămâne 3-0 la masa verde cum s-a stabilit, umblăm oleacă la amenzi şi ne-am scos!”

Fals! Decizia de joi a fost rejucarea în următoarea joi, adică la două zile înaintea începerii play-off şi play-out. Ce înseamnă asta: spre deosebire de Liga a doua, în Superligă nu se fac trageri la sorţi pentru „plaiuri”. Se aplică tabelele Berger, cu numerele de la poziţiile în clasament. Deci, cel puţin două echipe în afara celor două protagoniste ale scandalului îşi află primul adversar din noua fază cu două zile înainte. E corect aşa? Cei care au gândit la necurata tergiversare (inclusiv semnatarul acestui text) au avut în vedere oarece şiretenie federală. Nu a fost aşa, a fost diletantism, ca să nu spunem prostie sadea.

De fapt, în acest caz, mulţi au practicat călcatul în străchini, mulţi au avut poziţii duplicitate, uneori triplicitare. De pildă, partea oltenească; la început, Adrian Mititelu şi-a pus cenuşă în cap, s-a gudurat pe lângă omologul Dioszegi, s-a delimitat de fanii recalcitranţi (deşi salariatul său a semnat un act în care clubul răspunde de faptele lor), dar l-a luat gura pe dinainte când l-a ameninţat pe capul răutăţilor din peluză, „Gogoaşă”, că nu-i mai dă vreun ban. Mâna lui dreaptă, Marcel Puşcaş, a cerut chiar ca acuzele de rasism/xenofobie să se extindă şi la insultele adresate oltenilor, deşi juveţii sunt la fel de indo-europeni, ba chiar la fel de români ca şi noi. Ori, apărarea craiovenilor la Comisie a fost bazată pe diferenţa dintre rasism şi xenofobie. Iar regulamentul nu zice nimic de xenofobie, deci minunaţii suporteri cu ce-au greşit? Dacă (feri, doamne!) ar veni la Craiova o echipă din Israel şi „gogoşarii” ar scanda ceva vizavi de Auschwitz, n-ar fi nicio problemă? Cum rimează? Nici partea secuiască, prea des lăudată pentru eleganţă şi civilitate, nu a fost mai prejos. Laszlo Dioszegi a pledat şi el pentru rejucare, dar când asta s-a materializat, a luat foc. Şi acum, ameninţă cu TAS, deşi nici TAS nu mai are timp să judece.

Cea mai mare vină o are Federaţia condusă de Răzvan Burleanu. La început a fost solidară cu actul arbitrului Chivulete, a spus de câteva ori că acesta a procedat corect, dar a întors-o ca la Ploieşti. În plus, regulamentele păcătuiesc încă de pe vremea lui Mircea Sandu prin ambiguitate, iar Burleanu &Co au făcut prea puţin pentru a le clarifica. Stricto sensu, în acest caz, FRF trebuie să adauge la articolul cu pricina încă două cuvinte pe lângă „rasism”. Şi xenofobie. Simplu, dar nu o vor face, dacă ambiguitarea este necesară.

Reacţiile unor oameni de fotbal şi chiar a unor presari de Dâmboviţa sunt la fel de surprinzătoare: Bravo, FRF şi jos Chivulete! Nu ne miră că Meme Stoica a sărit primul în apărarea deciziei, că doar nu întâmplător Mititelu a închinat osanale lui Becali că l-a lansat pe Compagno pe piaţa internaţională (oare?). Cei de la CFR au tăcut mâlc, ştiindu-se prietenia lor cu Sepsi. Toată lumea a vrut decizii pe teren, dar cu regulamentele cum rămâne? Şi ca un corolar, cu tot trecutul, prezentul şi ereditatea lui Andrei Chivulete, nu este corect ca el să fie pe postul acarului Păun! El a interpretat un regulament nebulos, ca o fază complicată de arbitraj. Nu zicem că n-ar fi putut găsi alte soluţii, dar e ciudat să-l demonizăm doar pe el, angelizându-i pe Mititelu, Dioszegi sau Burleanu.