Insuportabila greutate a fiinţării

Care este scopul existenţei noastre pe pământ? Candida imaginaţie a omenirii preştiinţifice a venit de-a lungul timpului cu răspunsuri filosofice sau aspiraţionale dintre cele mai emoţionante, iar uneori de-a dreptul eroice. Dar, are o asemenea întrebare chiar şi cel mai volatil fundament? Ea implică, fără drept de tăgadă, că suntem rezultatul unui mare plan care ne are ca şi actori finali într-o montare de dimensiuni cosmice. Este un răspuns posibil, dar, în lipsa unor dovezi cât de cât satisfăcătoare, căutăm mai departe şi încercăm să privim în istoria profundă a pământului, până la primele licăriri a ceea ce am putea numi leagănul vieţii. Dacă strângem ochii minţii destul de mult putem zări, la începuturile materiei vii, materialul fundamental, cărămizile din care s-a construit tot ce este viu, inclusiv omul. Scopul nostru nu este să urmărim gargantuana vâltoare furibundă şi profund conflictuală a evoluţiei vieţii pe pământ. Scopul este să privim în ochi singurul motiv pentru care viaţa a prosperat în condiţii uneori incredibile şi a evoluat până la forme de complexitatea organismului uman.

Este un motiv pe cât de simplu, pe atât de inevitabil în simplitatea şi în forţa sa evolutivă: supravieţuirea – a individului şi automat a speciei, continuarea vieţii în ciuda oricăror obstacole. Este probabil singura cea mai puternică forţă neatomică cunoscută în univers. Până aici poate scrutarea noastră nu ne aduce multora dintre noi nimic nou. Ce este însă puţin evident pentru cei mai mulţi sunt cele două implicaţii ale acestei legi fundamentale a naturii. Genele sunt expresia supremă a egoismului. Viaţa nu a apărut şi nu s-a dezvoltat decât printr-o competiţie aspră, dar corectă, în care cea mai bună şi mai bine echipată variantă a câştigat cursa, celelalte dispărând în cuibarul rotind al materiei. A doua este că pentru supravieţuirea şi succesul evolutiv al speciilor complexe cea mai bună soluţie s-a dovedit a fi inteligenţa. O inteligenţă din ce în ce mai complexă şi mai performantă. Momentan, omul este apogeul dezvoltării acestui miracol al organizării materiei vii. Principiul s-a aplicat nemilos inclusiv în cazul celor câtorva subspecii de oameni care au existat simultan la începuturi: creierul cel mai performant a supravieţuit şi homo sapiens sapiens a devenit specia dominantă a pământului. Dar chiar şi cu un creier atât de performant, condiţiile extreme pe care le poate produce planeta noastră au scos în evidenţă o singură proprietate care îl face adevăratul campion al supravieţuirii. V-aş întreba în final, care credeţi că este aceasta? Vom vorbi despre ea în materialul următor.

Bogdan Iliescu este medic primar neurochirurg la Spitalul de Neurochirurgie din Iaşi şi preşedinte al Asociaţiei Creierului Iaşi