Lamentabil

Mărturisesc că, ştiindu-mă incapabil de asemenea „performanţe”, încerc un sentiment de admiraţie faţă de cei care îşi maschează, prin vorbe goale, vidul gândirii şi care mimează preocupări înalte, puse toate în slujba binelui ţării. Aceşti indivizi sunt maleabili, se adaptează oricărei situaţii, reneagă astăzi ceea ce au susţinut – cu înflăcărare – ieri, au un limbaj rudimentar fapt care nu-i împiedică să iasă în public, sunt în goană permanentă după posturi profitabile, n-au nici o jenă în a se lăuda cu titluri academice pe care le-au obţinut prin fraudă. Şi, poate lucrul cel mai grav, continuă să se afle la vârful puterii în apatia generală.

Pe cine oare a interesat mascarada audierii în comisii a noilor miniştri? Ce reprezintă pentru marea masă a românilor aceste nume, unele vechi, scoase de la naftalină, altele necunoscute? Absolut nimic. A fost jalnic efortul televiziunilor zise „de ştiri” de a ne tot prezenta variante de guvern, încercând să ne inducă ideea că e vorba de o chestiune foarte importantă. În realitate, la parlament se mima un exerciţiu democratic, dar se mima cu mult aplomb, semn că e vorba de o practică bine asimilată. Singurii care şi-au jucat corect rolul au fost parlamentarii USR, prea puţini însă ca să fie o contrapondere reală.

Biografia noului prim-ministru e învăluită în mister. Nu se ştie ce a făcut Ciolacu în tinereţe, nu se ştie dacă a lucrat undeva. Are certificat de revoluţionar ceea ce e o glumă proastă. Studiile sale sunt şi ele înecate în ceaţă, datele care au apărut sunt contradictorii. Declară că stăpâneşte engleza şi franceza, dar nimeni nu l-a auzit rostind vreun cuvânt în aceste limbi. În mod evident însă are o şmecherie înnăscută şi o remarcabilă capacitate de adaptare. E arogant, se face că nu aude când nu-i convin întrebările ziariştilor. Programul său de guvernare e populist şi demagogic. Ar fi bine dacă unele puncte din program s-ar realiza numai că obiectivele propuse se bat cap în cap. Cea mai şocantă formulare este cea cu „sclavii moderni ai Europei”. S-a spus că PSD vrea să-şi apropie electoratul AUR, ceea ce e adevărat, numai că discursul anti-european este împărtăşit de mulţi, pesedişti sau nu. Ciolacu ştie asta şi e posibil chiar ca şi el să gândească la fel.

Ce spectacol lamentabil! Preşedintele Iohannis care nu dă mâna cu reprezentanţii partidelor de opoziţie veniţi pentru consultări (formale): un gest de o bădărănie incalificabilă. Cine ştie, poate consideră că opoziţia e formată din „crizatori”, cuvântul (inventat) pe care l-a folosit când USR a trebuit să plece de la guvernare. Şi tot Iohannis i-a urat noului guvern să fie „eficient şi eficace”, de parcă cele două vocabule n-ar fi sinonime. E, în fine, aiuritor să constaţi că, după ce a tunat şi a fulgerat împotriva PSD, Iohannis pune statul român la cheremul „partidului toxic”, şi o face cu o seninătate incredibilă.

Sigur, ne putem ocupa fiecare de ale noastre şi să facem abstracţie de această viermuială grotescă. Din păcate, nu putem rămâne indiferenţi. Şi cu siguranţă că exasperarea este cuvântul care rezumă ceea ce trăim acum.