Limba păsărilor

„La început era Cuvântul, şi Cuvântul era cu Dumnezeu, şi Cuvântul era Dumnezeu.” (Ioan 1:1-14) Oamenii au înţeles foarte devreme esenţa transformatoare a limbajului. Cuvântul era spiritul şi spiritul se arată în cuvânt. Umanizarea noastră a stat, încă din vederea primilor oameni în puterea cuvântului ca transmiţător de viaţă. Numai omul are acest privilegiu de a accesa esenţa creaţiei prin cuvânt. În ciuda unor idei speculative din păcate destul de populare, nu se poate spune că maimuţele au o „limbă”. Limbajul este un sistem simbolic legat de reguli în care simbolurile (cuvinte, propoziţii, imagini etc.) se referă la oameni, locuri, evenimente şi relaţii din lume, dar evocă şi fac referire la alte simboluri din acelaşi sistem (de exemplu, cuvinte definind alte cuvinte). Sunetele de alarmă ale maimuţelor şi cântecele păsărilor şi ale balenelor pot transmite informaţii; dar noi – după cum a spus filozoful german Ernst Cassirer – trăim într-o „nouă dimensiune a realităţii” făcută posibilă prin dobândirea unui sistem simbolic.

Miraţi, dar şi încurcaţi de multitudinea de forme pe care a luat-o această însuşire unic umană, unii, începând din vechime, au încercat să găsească limba păsărilor, limba primordială a omenirii, de dinainte de turnul Babel, din care s-au răsfirat toate limbile prezentului lor. Dintre toate, poate cea mai cu tâlc poveste este cea a lui Friedrich cel Mare al Prusiei, în secolul 13. El a imaginat printre primele experimente de deprivare lingvistică. În încercarea de a scoate din adâncurile creierului ,,limba originară”, a hotărât să crească doi nou-născuţi izolaţi complet de orice expunere la cuvânt. Să nu înţelegem greşit, copiii erau crescuţi în condiţii princiare, erau îngrijiţi cum se putea mai bine în vremea aceea, dar erau lipsiţi de orice contact cu sfera rostirii omeneşti. Speranţa regală era că nevoia ancestrală de comunicare, chiar în lipsa oricărui model lingvistic, va forţă în cei doi ,,subiecţi” expresia limbii originare a umanităţii. După doar câţiva ani, nu mulţi, deşi fizic erau perfect îngrijiţi şi în stare foarte bună, ambii copiii au murit, învăluiţi într-o manta grea de muţenie. Experimentul regal nu a ajuns la rezultatul dorit, însă a aflat – cu un preţ pe care numai regii îl pot plăti – un lucru fundamental: limbajul este, pentru om, o realitate de acelaşi rang cu hrana şi aerul: e vital în esenţa lui. Indiferent în ce cuvinte se întrupează.

Azi, aflăm, graţie unui studiu apărut recent, că limbajul este pentru toţi croit în creier pe acelaşi model. O echipă de cercetători de la MIT şi Harvard au efectuat acum studii imagistice ale creierului vorbitorilor a 45 de limbi diferite. În felul acesta au descoperit că reţelele lingvistice ale participanţilor la acest studiu se găsesc în aproximativ aceleaşi regiuni ale creierului şi au aceeaşi selectivitate, indiferent de ce limbă vorbesc. Suntem toţi înzestraţi cu un arsenal care, în cuvintele lui Samuel Taylor Coleridge, care pentru vremea aceea (acum 250 de ani) erau profetice, „este arsenalul minţii umane şi conţine deodată trofeele trecutului său şi armele cuceririlor sale viitoare”.

Bogdan Iliescu este medic primar neurochirurg la Spitalul de Neurochirurgie din Iaşi şi preşedinte al Asociaţiei Creierului Iaşi