Lolita, Ada, Flora şi Annabel

În opera lui Vladimir Nabokov există o parte „întunecată”, cum ar numi-o Georges Bataille, o latură obscură, cu porniri subliminale greu de descifrat. Pe cuprinsul acestei „părţi” – aşa-zicând – s-au articulat câteva dintre romanele cele mai complexe ale autorului, printre care şi capodopera Lolita/Lolita (1955). Tot aici trebuie căutat, în termeni psihanalitici, un impuls sublimat al lui Nabokov devenit artă pură. Vorbim despre tensiunea erosului interzis, despre presiunea ireductibilă a sexualităţii nepermise. Volumele care au dus o astfel de „stare” auctorială la apogeu literar sunt amintita Lolita şi chiar mai tulburătoarea, din unghiul tematicii ne-canonice, Ada or Ardor: A Family Chronicle/Ada sau Ardoare: O cronică de familie (1968). Capodopera din 1955 are un protagonist descompus identitar de apăsarea propriilor instincte erotice necontrolabile. Humbert Humbert trăieşte cu obsesia „nimfetelor” („nymphets”), a căror materializare sublimă o găseşte în fetiţa de 12 ani, Dolores (Dolly, Lola, Lolita) Haze. Nebun de pasiune, el se căsătoreşte cu mama acesteia – Charlotte – numai pentru a avea acces, pervers, la obiectul obsesional al reveriilor sale. Cu disciplină autoscopică, eroul îşi descrie iubirea patologică, amănunţit, într-un jurnal, aşteptând, masochistic parcă, să fie descoperit. De fapt, nevoia de a-şi proiecta subliminalul „în afară”, către alteritate, rămâne organică în cazul personajului. Reprimate constant, aceste impulsuri ar sfârşi prin a-l epuiza fizic şi psihic. De aceea, Lolita trebuie să fie vizibilă, să dea dinamism vieţii confuze a lui Humbert. Ea va însemna însă şi sfârşitul bărbatului (Humbert îl ucide pe amantul Lolitei, Clare Quilty, care încercase să o transforme pe fată în star porno). Eroul cărţii va fi arestat şi condamnat pentru crimă, nu înainte de a lăsa, cu limbă de moarte, dorinţa ca romanul iubirii lui interzise să fie publicat după moartea sa şi a Lolitei. Excesul de pasiune presupus de final contrabalansează, salvator, eşecul existenţial propriu-zis al lui Humbert.

Intenţia iniţială a lui Nabokov a fost să intituleze romanul Lolita A Kingdom by the Sea/Un regat de lângă mare, aluzie la celebrul poem al lui Edgar Allan Poe – Annabel Lee/Annabel Lee. Mai mult, pe prima iubită a lui Humbert Humbert o chema Annabel Leigh, iar numele său redundant trimite la William Wilson, protagonistul povestirii omonime a aceluiaşi Poe (unde, coincidenţă stranie, personajul principal îşi ucide „dublul”, propria sa conştiinţă, la fel cum face şi Humbert Humbert cu Quilty – „quilty”/„guilty”/„vinovat”, o trimitere simbolică aşadar la aceeaşi idee de vinovăţie). Al doilea roman cu încărcătură erotică, scris de Nabokov în anii şaizeci, Ada, împinge morbidul sexual mai departe, trimiterile indirecte la Poe fiind aici şi mai intense. Povestea – relatată fie neutru, fie sub forma memoriilor protagonistului (psihologul de renume Van Veen), memorii intersectate cu notele Adei sau cele ale unui editor necunoscut – se fixează pe legătura incestuoasă, de o viaţă, dintre doi fraţi. Personajele sunt menţionaţii Van şi Ada care se întâlnesc pentru prima oară atunci când el are 14, iar ea 11 ani. Ei cred că sunt veri îndepărtaţi şi încep o relaţie toridă. Peste un timp, află însă că sunt fraţi. Legătura lor va continua totuşi, cu scurte întreruperi, pe parcursul întregii vieţi. În roman, decorul e poesc în totalitate, amintind de peisajele primordiale – cele din Annabel Lee. Problema esenţială devine aici imposibilitatea individului de a trăi sub constrângerea convenţiei şi a stereotipului. Unei asemenea vieţi preferabilă îi este disoluţia personalităţii (ca în Lolita) ori ieşirea din „istoria lumii” şi autoproiecţia într-un spaţiu mitologic reinventat, idee recurentă şi în scrierile lui Poe. Până şi ultimul roman al lui Nabokov, The Original of Laura/Originalul Laurei, publicat, după multe discuţii, post mortem, în 2009, reia cumva motivul, în ciuda faptului că textul nu a fost terminat. Savantul Phillip Wild este însurat cu o femeie cu comportament sordid – Flora – numai pentru că ea îi trezeşte anumite amintiri despre o fostă iubită, Aurora Lee, acum moartă. Tema iubitei decedate, ca şi sonoritatea reîncărcată a numelui Annabel Lee trimit, din nou, la Poe. Fascinaţia lui Nabokov pentru Poe reprezintă, în fond, fascinaţia pentru viaţa artistică eliberată din prizonieratul normelor morale şi mentalitare. Toţi eroii bântuiţi de fiorii iubirilor interzise – Humbert Humbert, Van Veen şi Phillip Wild – sunt introspectivi, consemnându-şi trăirile, acribic, în jurnale, memorii sau scurte notaţii autoscopice. Pentru ei, existenţa impulsului „bolnav” în sine pare mai importantă decât eliberarea de sub presiunea sa, mai semnificativă decât însăşi tratarea lui, dacă aceasta ar fi posibilă. Fiecare se hrăneşte din propria-i maladie spirituală, nedorind să o exorcizeze… Traducerile româneşti ale tuturor acestor texte au fost publicate de Polirom.

Codrin Liviu Cuţitaru este profesor universitar doctor la Facultatea de Litere din cadrul Universităţii „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi