Navete spaţiale (1)

La 21 iulie 2011 naveta spaţială Atlantis ateriza în siguranţă la Centrul Spaţial Kennedy din Florida, încheindu-se, astfel, o aventură tehnico-ştiinţifică de 30 de ani, începută la 12 aprilie 1981, atunci când a fost lansată naveta Columbia, sub comanda veteranului John Young (1930-2018), membru al misiunilor Gemini 3, Gemini 10, Apollo 10 şi Apollo 16, al nouălea om care a călcat pe Lună şi cel care apare în fotografiile Agerpres alături de Nicolae Ceauşescu, atunci când acesta a vizitat în 1978 Centrul Spaţial „Lyndon B. Johnson” al NASA din Houston.

Într-un excelent articol din Dilema Veche nr. 393 din 2011, intitulat Sfîrşitul navetelor spaţiale, Adrian Stănică scrie aşa: Acum treizeci de ani, mai precis în seara zilei de 15 aprilie a anului 1981, Televiziunea Română prezenta, în pauza meciului de fotbal Danemarca – România, un scurt documentar despre primul zbor al navetei spaţiale Columbia. Erau ani ai Războiului Rece, ani ai cursei spre cucerirea spaţiului, dar şi ani în care întreaga omenire aştepta cu sufletul la gură să vadă ce misiune va mai urma. În mai puţin de un sfert de veac de la lansarea primului satelit pe orbită, programele spaţiale ale SUA şi URSS trimiseseră primii oameni pe orbită, apoi pe Lună, primele sonde automate spre planetele vecine şi chiar spre ţinte dincolo de limita sistemului nostru solar. Anul 1975 adusese şi prima colaborare în spaţiu prin misiunea comună Soyuz – Apollo. Apariţia la televizor a navetei spaţiale însemna însă altceva. Apariţia unui vehicul reutilizabil, care ateriza la fel ca un avion obişnuit, dădea tuturor speranţe că în curînd zborul în spaţiu se va democratiza. Că nu va mai ţine, adică, doar de o elită de state şi indivizi. Au trecut treizeci de ani. La final de program, haideţi să ne întrebăm. Cum a schimbat lumea naveta spaţială? Îmi amintesc exact momentul evocat de dl Stănică, era în prime-time, în pauza meciului nu puteam să schimbăm canalul pentru că nu ştiam efectiv ce înseamnă chestia asta, şi ceea ce m-a impresionat cel mai mult a fost gestul lui Young care imediat după ce a coborât din navă, ca un adevărat comandant, a inspectat exteriorul acesteia, dându-i un ocol complet, uitându-se la anumite detalii numai de el ştiute, iar, după ce s-a asigurat că totul este în ordine, s-a îndreptat către oficialităţi, ziarişti etc. Show-ul putea să înceapă!

Sistarea zborurilor navetelor spaţiale fusese anunţată încă din ianuarie 2004, atunci când preşedintele George W. Bush anunţa noua strategie americană privind explorarea spaţiului cosmic, navetele urmând să fie retrase după finalizarea construcţiei Staţiei Spaţiale Internaţionale (SSI). Cu siguranţă că decizia aceasta a fost influenţată şi de pierderea navetelor Challenger în 1986 şi Columbia cu numai un an înainte, în 2003, tragedii care au produs 14 victime, ceea ce înseamnă foarte mult raportat la cele 135 de misiuni efectuate de cele cinci navete spaţiale americane în 30 de ani.

Bineînţeles că se face comparaţie cu rachetele sovietice/ ruseşti Soyuz, aflate încă în serviciu din 1966, trecând prin diverse etape de perfecţionare, cu aproape 1900 de lansări, care din 1983 nu au mai avut niciun incident până la data de 11 oct. 2018, la zborul către SSI al americanului Nick Hague şi rusului Alexei Ovcinin, zbor care a fost întrerupt la două minute după decolare, declanşându-se catapultarea automată a turnului de salvare, în care se afla capsula cu cei doi cosmonauţi care au scăpat cu viaţă. În 1983, la 26 septembrie, racheta Soyuz T-10a, care trebuia să ajungă la staţia spaţială Saliut 7, a explodat pe rampa de lansare, sistemul de siguranţă declanşându-se cu şase secunde înainte de explozie, cei doi cosmonauţi Vladimir Titov şi Gennadi Strekalov fiind salvaţi. Oricum, comparaţiile de acest fel nu-şi au rostul, sunt echipamente spaţiale diferite, exploatate în contexte politico-economice diferite, în intervale de timp diferite etc.

Navetele spaţiale au fost cele mai complexe vehicule create de om, fiind supuse la solicitări extreme în domeniul vitezelor, acceleraţiilor, temperaturilor, forţelor, presiunilor, radiaţiilor etc., tot procesul de concepţie/ proiectare/ reproiectare inginerească începând la finele anilor '60 ai secolului trecut şi încheindu-se în 2011. Au fost folosite la construcţia SSI, au amplasat pe orbită sateliţi, au permis amplasarea/ repararea telescopului Hubble etc. Mai mult decât atât, navetele spaţiale au avut şi au încă, o mare valoare simbolică, prin demonstrarea posibilităţii atingerii unor limite nebănuite ale performanţelor tehnologiei create de om.

Este foarte interesant faptul că cele două momente, de început şi de sfârşit al epocii navetelor spaţiale au o mare rezonanţă istorică în ceea ce priveşte cucerirea spaţiului cosmic. Astfel, primul zbor al programului, efectuat de Columbia, s-a petrecut la 12 aprilie, data la care Iuri Gagarin a ajuns în spaţiul cosmic în 1961, iar ultimul zbor s-a încheiat atunci când naveta Atlantis a aterizat la 21 iulie, la numai o zi după aniversarea momentului în care la 20 iulie 1969 Niel Armstrong, cel mai modest dintre pământeni, a făcut primul pas pe Lună!

Prof. univ. dr. ing. Neculai Eugen Seghedin, cadru didactic şi prorector responsabil cu activitatea didactică la Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” din Iaşi