New York şi Bucureşti în oglinzi paralele

Ideea pare (şi, în fapt, chiar este) insolită şi temerară: punerea în relaţie a două oraşe, foarte îndepărtate în spaţiu unul de altul, prezentând la o primă vedere o mulţime de deosebiri, dar şi, la o analiză mai aprofundată, o serie de similitudini. Mariana Neţ, semioticiană cunoscută, este cea care reuşeşte acest tur de forţă, oraşele cu pricina sunt New York şi Bucureşti, iar cartea se intitulează Au fost odată două oraşe. New York şi Bucureşti la 1900 (editura Corint, 2021). Dacă se focalizează, simbolic, pe anul 1900, cartea se ocupă de o perioadă de timp mai îndelungată, având drept repere cronologice anii 1865 şi 1914 (alegerea lor nu este întâmplătoare, autoarea oferind argumente în acest sens). Rod al unor cercetări specializate, volumul poate interesa un public mult mai larg: îşi dau întâlnire, în Au fost odată două oraşe, istoria factuală, sociologia, semiotica, istoria mentalităţilor, într-o sinteză convingătoare, cititorului fiindu-i oferite o sumedenie de informaţii fără ca abundenţa lor să fie obositoare. Dimpotrivă.

Voi da câteva exemple, pentru a arăta cât de întinsă este aria de preocupări a autoarei. Primul aparat telefonic Bell a fost vândut la New York în 1877, trei ani mai târziu numărul abonaţilor era de 2800. În Bucureşti, prima linie telefonică a fost creată în 1883 şi făcea legătura între librăria şi tipografia Socec; în 1886 a fost montată o centrală cu cinci numere, iar în 1891 erau 300 de abonaţi. În 1910 la New York existau 550 de cinematografe. Primul ghid al Bucureştiului a apărut în 1877 şi a fost scris de un francez naturalizat în România, Ulysse de Marsillac. În metropola americană au fost amplasate foarte multe statui ce omagiau personalităţi reprezentative ale istoriei recente. În Bucureşti prima statuie este din 1869 şi îl reprezintă pe Marele Spătar Mihail Cantacuzino; de notat că multe personalităţi sunt „statufiate” curând după moartea lor. Mariana Neţ acordă o atenţie specială autoreflectării, adică modului în care cele două oraşe sunt reprezentate în ghiduri de călătorie, în ficţiune, în picturi, fotografii, cărţi poştale etc. În 1894 a fost pusă în vânzare la Bucureşti prima carte poştală ilustrată. Ulterior, cărţile poştale au înfăţişat hotelurile la modă (Bulevard, Métropole), clădiri reprezentative, străzi şi bulevarde din centrul capitalei. În vreme ce la New York se prefigurau zgârie norii, la Bucureşti, între 1885 şi 1901, s-au construit 9132 case cu un etaj, 2058 case cu două etaje, 341 case cu trei etaje şi 57 case cu patru etaje; predominau, de departe, casele care aveau doar parter, în număr de 26526. Prima linie de tramvai electric a fost inaugurată, la Bucureşti, în 9 decembrie 1894. La New York metroul a început să fie construit în 1904 şi va înlocui, treptat, trenurile suspendate; demarează, totodată, lucrări de amploare, gări, tuneluri, poduri. Reglarea circulaţiei devine, în metropola americană,  o problemă redutabilă, se introduc în 1910 semafoare acţionate manual. În a doua jumătate a secolului al XIX-lea iau naştere instituţii culturale emblematice. La New York Filarmonica e creată în 1842, concertul inaugural (incluzând şi Simfonia a V-a de Beethoven) a avut loc pe 8 decembrie. Metropolitan Opera e înfiinţată în 1883 (dar nu e primul teatru de operă din oraş). În paralel, metropola se dotează cu mari săli de concert. Nu mai e nevoie să amintesc ce ecloziune extraordinară au spectacolele de pe Broadway. Bucureştiul sfârşitului de secol, oraş încă patriarhal, evoluează către modernitate. Între 1895 şi 1905 s-au construit nu mai puţin  de 15000 de clădiri ! Societatea Filarmonică a fost înfiinţată în 1868, primul concert are loc în 15 decembrie  (cuprinzând, printre altele, Simfonia a VI-a de Beethoven). Opera a fost fondată în 1885, spectacolul inaugural – Linda di Chamonix de Donizetti.

Savuroase sunt paginile consacrate gastronomiei. Aflăm că, multă vreme, stridiile aproape că au fost, la  New York, mâncarea nevoiaşilor, într-atât de bogate erau bancurile de stridii din apropierea oraşului; din păcate, din raţiuni sanitare, multe din ele au fost distruse. New York-ul are drept carte de vizită gastronomică restaurantele de lux Delmonico’s, dar ceea ce va caracteriza foarte curând oraşul este înmulţirea vertiginioasă a restaurantelor  reflectând caracterul multietnic al populaţiei (restaurante italieneşti, chinezeşti, evreieşti etc.). Autoarea se întreabă, pe bună dreptate, dacă există totuşi o „bucătărie americană”; o caracteristică oarecum surprinzătoare este aceea că americanii găteau economicos. La Bucureşti, Casa Capşa reuşeşte performanţa să dobândească o faimă internaţională, dar foarte multe sunt „localurile de consumaţiune”, berăriile, cafenelele, terasele, grădinile, despre care ne facem o imagine mai ales din textele lui Caragiale. Luăm cunoştinţă, în fine, de „mirosuri” şi de „maniere”, adică de ceea ce ţine de canalizare, salubritate, apă potabilă, parcuri, grădini precum şi de codurile de conduită.

Să adaug că ilustraţiile, obiect al unor comentarii pătrunzătoare, servesc admirabil textul. Scrisă alert, fructificând o documentaţie impresionantă (studiul a avut o primă ediţie apărută în 2016 la editura americană Common Ground), exploatând inteligent o ipoteză de lucru ce se dovedeşte fertilă, cartea Marianei Neţ ne oferă o lectură pasionantă. Este, fără dublii, unul dintre evenimentele editoriale ale acestui an.

Alexandru Călinescu este profesor universitar doctor la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi, critic literar şi scriitor