Note de război

Agresiunea militară a Rusiei împotriva Ucrainei a luat prin surprindere guvernul Ciucă. Primii care au sărit în ajutorul vecinilor noştri au fost voluntarii şi nu instituţiile statului român, aflate ca de fiecare dată într-o stare de prostraţie. Destul de plictisit, preşedintele Iohannis a garantat că nu vom fi atacaţi niciodată de ruşi, în timp ce planifica un lung concediu în străinătate. M-am liniştit definitiv. Cu doar un an în urmă garanta că PSD nu va mai ajunge la guvernare, dar pesediştii conduc acum România.

NATO, inclusiv prin vocea secretarului general adjunct Mircea Geoană, a condamnat atacul Rusiei şi a reiterat valabilitatea articolului 5 din tratat. Un fel de toţi pentru unul, unul pentru toţi. Drept urmare, mi-am amintit imediat de porecla fostului fruntaş al PSD, de înfrângerea ruşinoasă în faţa lui Băsescu la alegerile din 2009, de spaima sa faţă de flacăra violet şi de singurul lui om de încredere, nimeni altul decât Marian Vanghelie, cercetat din nou zilele acestea pentru corupţie! A mai furat câteva milioane de euro. Un mizilic.

Prima reacţie a Uniunii Europene a fost plină de bâlbe arătând că oficialii de la Bruxelles nu aveau pregătită o listă comună de sancţiuni pentru Putin. De fapt, smintitul de la Kremlin este în bună parte creaţia UE. Deşi încă înainte de anexarea Crimeii (2014) au ieşit la iveală atât planurile de expansiune ale Moscovei, mereu nostalgică după „măreţia” URSS, cât şi problemele de la mansardă ale „ţarului”, Franţa şi mai ales Germania au preferat să ignore simptomele. Cu toate că adversarii lui Putin erau asasinaţi, închişi fără judecată sau dispăreau în mod misterios, Rusia organiza jocuri olimpice, campionate europene şi mondiale, congrese despre pace, fără ca liderii mondiali să se opună în vreun fel. Există o explicaţie banală: în ultimii 20 de ani, o groază de politicieni de pe mapamond au fost cooptaţi în bordurile unor importante firme ruseşti, controlate de nemuritorul KGB, de unde încasau săptămânal saci de arginţi.   

Revenind în ţară, amicii lui Putin de pe plaiurile mioritice şi-au dat încă o dată arama pe faţă, apelând la o retorică pro-agresiune, înţesată de minciuni aiuritoare. Câţiva chiar plângeau de mila Rusiei, văzută ca o victimă a imperialismului american. Cred că nu mai miră pe nimeni că această coloană a cincea este alcătuită din antivacciniştii puşi pe scandal, secondaţi îndeaproape de simpatizanţii AUR şi de actuali sau foşti membri ai PSD. Cu această ocazie pricepem (mai era nevoie de încă o dovadă?) şi de ce pesediştii s-au opus din răsputeri proiectelor de exploatare a gazelor din Marea Neagră, de lângă Insula Şerpilor. E bizar cum, deşi în urmă cu 12 ani înjuram camarila lui Băsescu fiindcă investea exagerat în sectorul energetic, afectând grav rezervaţiile naturale, astăzi recurgem la importuri masive de energie. Cine a furat curentul?

Atacul lui Putin ne dezvăluie nu doar un nebun capabil de orice ticăloşie, dar tolerat şi încurajat vreme de decenii, ci şi o lume coruptă, debusolată. Aş supralicita spunând că nici comunismul criminal, dar nici capitalismul veros nu mai atrag mulţimele de vreme ce, în ambele cazuri, elita conducătoare a devenit lipsită de orice scrupule. Iar boala se va extinde, generând tot mai multă ură şi violenţă. Există tratament?

O notă finală. Nu ştiu dacă aţi remarcat (cel puţin în prima fază a ostilităţilor) curăţenia extraordinară din oraşele din Ucraina. (Nu mai pomenesc de Rusia şi Belarus, ţările europene cu cele mai curate localităţi!) Străzile, drumurile exterioare, câmpurile, gările şi căile ferate etc. erau complet lipsite de gunoaie. Imediat ce intri în România însă, descoperi peste tot în jur mizerie. Rememoraţi cum arată un veceu dintr-o gară românească, o gară ticsită de boschetari, un maidan oarecare ori terenurile din proximitatea localităţilor. Ai impresia că războiul se duce nu în Ucraina, ci în România. Ceea ce, până la urmă, nici nu e prea departe de adevăr. Doar că, în cazul nostru, duşmanul a cucerit deja aproape întreaga ţară. Fără prea multă opoziţie.