Nu vă fie frică, ne calificăm!

sâmbătă, 21 octombrie 2023, 01:50
3 MIN
 Nu vă fie frică, ne calificăm!

Putem ajunge la Euro 2024, în Germania, în condiţii normale, fără să beneficiem de tragedia din Orient

Ultimele veşti de pe frontul Euro 2024 arată decizia UEFA de a interzice jocuri internaţionale pe teritoriul Israelului câtă vreme acolo se desfăşoară un război sângeros. E valabil şi pentru echipele de club, dar pe noi ne interesează reprezentativele, fiindcă acolo au dat sorţii să ne întâlnim cu fotbaliştii levantini Nu e nicio surpriză, fiindcă riscul este enorm: teroriştii pot găsi codomeniul ideal la un meci de fotbal de larg interes pentru a acţiona în consecinţă cu „Allah Akbaru” de rigoare (indiferent de sfinţenia cauzei, actele agresorilor sunt teroriste şi reverberează în inima Europei).Problema strict sportivă este că israelienii au vrut mai mult, iar românii s-au temut de mai mult: că meciurile s-ar putea întinde după tragerea cortinei de pe scena preliminariilor, indiferent de doza de (un)fair-play implicată. De la blatul de pomină de la Gijon între Germania şi Austria, în cadrul Cupei Mondiale din 1982, s-a luat decizia istorică (zicem noi) ca toate meciurile decisive din orice competiţie să se desfăşoare nu numai în aceeaşi zi, ci chiar la aceeaşi oră, arbitrii fiind obligaţi să se coordoneze la secundă orele stricte ale loviturilor de începere. Această regulă de bun simţ s-a răspândit pe tot mapamondul, la toate competiţiile de toate nivelele şi era imposibil ca forul continental să-o facă de oaie în asemenea hal. Cum ar reacţiona românii, elveţienii, chiar kosovarii, dacă naţionalele lor ar aştepta patru meciuri ale Israelului, cu frica în sân, în timp ce cei din Ţara Sfântă ar putea şti exact câte sfinte puncte le mai trebuie pentru calificarea la turneul final din Germania?

Ce-i drept, nu ştim dacă fair-play-ul a fost motivul pentru a nu se încălca această regulă pe motive de „Israel – extremă urgenţă”. Înclinăm să credem că decisive au fost problemele logistice. Forul condus de Ceferin vrea să încheie toate socotelile la timp, cu excepţia a unor baraje cu 12 echipe pentru trei locuri, pe baza clasamentului Ligii Naţiunilor, care se vor disputa înn martie. Iar în decembrie, mort/copt trebuie să se tragă la sorţi grupele turneului final, cu pomenitele excepţii.Oricum, noi, românii, suntem predispuşi la scenarii şi scenarite, iar discuţiile ar fi luat proporţii gigantice, dacă UEFA ar fi acceptat o astfel de gogomănie.

Una dintre întrebările care mai sfârâie prin creierele româneşti este legată de posibilitatea ca ostilităţile să continue mult şi rău, iar fotbaliştii israelieni să nu poată părăsi ţara nici pănă la termenul limită, ştiut fiind că „diaspora lor fotbalistică” nu este prea bogată. Probabil că se vor retrage din competiţie sau vor fi excluşi (idee nu prea agreată de UEFA), dar niciun om de bun simţ nu ar aplauda o asemenea ipostază.Mai mult, haterii de meserie ar exploda la un asemenea mod de calificare.

A doua întrebare este de domeniul absurdului: merită România să meargă la Euro? Răspunsul negativ este, poate, influenţat de situaţia „stejarilor” de la rugby, deşi ambientul este total diferit. Credem că o calificare nu poate decât să ne bucure, chiar dacă am lua bătăi umilitoare. Nu credem că va fi aşa, fotbalul este predestinat surprizelor, iar o calificare înseamnă o experienţă câştigată şi un început de drum, care ar putea dezmorţi câteva creiere cu putere de decizie.

În fond, dacă am face abstracţie de factorul estetic (deloc decisiv în fotbal). de noroace ereditare şi de iconiţe, România stă bine. Nu ca mult aurita generaţie, dar cu şanse mari de a ajunge vara viitoare în Germania.Şi asta în condiţii normale, fără bombe şi mitraliere! Echipa naţională nu arată minunat, dar este în progres.. De ce acest trend să nu se menţină şi în ultimele meciuri de calificare? Iar pănă la turneul final mai va!

Comentarii